Roger Federer, participarea la Roland Garros și cum răspunde la speculațiile că s-ar putea retrage la finalul acestui sezon

Roger Federer, participarea la Roland Garros și cum răspunde la speculațiile că s-ar putea retrage la finalul acestui sezon

​În urmă cu doar câteva zile, Roger Federer și-a bucurat fanii anunțând că va participa la Roland Garros, după o pauză de trei sezoane. Informația a venit însă la pachet și cu zvonul conform căruia Fedex va merge la Paris pentru că ar fi ultima dată când va fi putea fi văzut pe Chatrier. Elvețianul a clarificat, cel puțin pentru moment, lucrurile precizând cum a luat decizia de a juca pe zgură în sezonul 2019.

Roger Federer (3)Foto: ausopen.com

Este suprafața pe care a avut rezultatele cele mai slabe (dacă se poate spune așa), dar asta nu pentru că nu s-ar descurca pe zgură, ci doar pentru că este contemporan cu Rafael Nadal (cel mai bun din istorie pe ).

După o pauză de trei ani (a participat ultima dată la Roland Garros în 2015), Federer a anunțat că va participa la competiția de la Paris, iar turneul pregătitor va fi cel de la Caja Magica, patronat de Ion Țiriac (Madrid, de categorie Masters).

Pe lângă bucuria fanilor, dar și a iubitorilor de tenis în general, vestea a produs rumoare. Nu cumva a ales să vină la Paris după atâta timp doar pentru a-și lua la revedere de la Roland Garros?

Întemeiat sau nu, zvonul ar putea conține un mic adevăr, ținând cont de faptul că totuși campionul elvețian va împlini 38 de ani pe 8 august.

Participant la turneul de la Dubai (va putea fi văzut în această săptămână la lucru), Federer a fost, inevitabil de altfel, întrebat dacă nu cumva va evolua la Paris tocmai pentru că la finalul sezonului ar intenționa să se retragă din sportul de performanță.

Va fi ultima participare la Roland Garros?

"Nu, nu este așa (n.r. că intenționează să se retragă la finalul sezonului în curs). M-am gândit serios la acest lucru de unul singur, izolat. Vreau sau nu vreau să joc pe zgură? Iar răspunsul a fost da", a precizat Roger Federer, citat de express.co.uk.

"Ceea ce vreau să spun este că nu înseamnă că voi juca pentru ultima dată pe zgură, având în gând să mă retrag la finalul sezonului, nu asta era ideea" - Roger Federer.

"După ce am lipsit (n.r. de pe zgură) timp de trei ani, corpul meu este pregătit, eu sunt pregătit. Am discutat programul cu familia, cu echipa mea și am hotărât că este timpul. Am spus: va fi frumos (n.r. să revină pe zgură)" - Roger Federer.

În mod evident, doar timpul ne poate oferi un răspuns ferm în legătură cu o eventuală participare a lui Mister Perfect și la ediția din 2020 a Grand Prix-ului parizian. Singura certitudine este aceea că cel mai titrat jucător din istoria tenisului va putea fi văzut la Paris în 2019 (turneul va avea loc în perioada 20 mai - 9 iunie).

Ultimul meci susținut de Federer la Roland Garros - Înfrângere în trei seturi în fața lui Stanislas Wawrinka, în turul patru. De altfel, Stan avea să câștige turneul în 2015 (a trecut în finală de Novak Djokovic).

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre Wawrinka și Federer.

De-a lungul timpului, Federer a bifat 5 finale la Roland Garros:

2011: 7-5, 7-6(3), 5-7, 6-1 pentru Rafael Nadal

2009: 6-1, 7-6(1), 6-4 pentru Federer cu Robin Soderling

2008: 6-1, 6-3, 6-0 pentru Rafael Nadal

2007: 6-3, 4-6, 6-3, 6-4 pentru Rafael Nadal

2006: 1-6, 6-1, 6-4, 7-6(4) pentru Rafael Nadal.

* În 2019, Roger Federer a bifat un singur turneu - Australian Open. Are trei victorii (cu Denis Istomin, Daniel Evans și Taylor Fritz) și o înfrângere (cu Stefanos Tsitsipas).

* La debutul în turneul de la Dubai, Federer îl va întâlni, luni, pe Philipp Kohlschreiber.

Clasamentul titlurilor de Grand Slam:

1 Roger Federer 20 (cucerite între 2003-2018)

2 Rafael Nadal 17 (2005-2018)

3 Novak Djokovic 15 (2008-2019)

4 Pete Sampras 14 (1990-2002)

5 Roy Emerson 12 (1961-1967)

6 Rod Laver (1960-1969), Bjorn Borg (1974-1981), ambii cu câte 11.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Prăbușirea unui internațional    Jovan Markovic  nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Superliga
12:46
Prăbușirea unui internațional Jovan Markovic nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Citește mai mult
Prăbușirea unui internațional Jovan Markovic nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Papa Francisc a murit  Suveranul Pontif avea 88 de ani și   a iubit sincer fotbalul,  pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Special
11:17

Becali vs. Șucu   Se încinge derby-ul! „Anul trecut, a zis că e un eșec să termine în spatele lui FCSB. Anul ăsta, termină   în spatele lui Dinamo”
Superliga
14:38

Golazo în Turcia!     Daniel Popa,  reuşită spectaculoasă pentru Genclerbirligi
Stranieri
10:37
Golazo în Turcia! Daniel Popa, reuşită spectaculoasă pentru Genclerbirligi
Citește mai mult
Golazo în Turcia!   Daniel Popa, reuşită spectaculoasă pentru Genclerbirligi
Știri ultima oră
15:54
„Adio, mulțumim!” San Lorenzo, echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”
 „Adio, mulțumim!”   San Lorenzo, echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”
16:27
Denunță insultele homofobe Borja Iglesias a publicat mesajul primit după Barcelona - Celta Vigo 4-3
Denunță insultele homofobe Borja Iglesias a publicat mesajul primit după Barcelona - Celta Vigo 4-3
11:17
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul, pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul, pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
13:26
Petrolul Ploiești - Gloria Buzău LIVE, de la ora 18:00, în etapa #5 a play-out-ului Ligii 1
Petrolul Ploiești - Gloria Buzău LIVE , de la ora 18:00, în etapa #5 a play-out-ului Ligii 1
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Top stiri din sport
Dan Udrea  Ce înseamnă că Istvan Kovacs   dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Opinii
13:27
Dan Udrea Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Citește mai mult
Dan Udrea Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Mbappe, fluierat pe „Bernabeu”  Nu e liniște la Real Madrid. Victorie chinuită, în minutul 90+3   + Ce a făcut Vinicius
Campionate
13:21
Mbappe, fluierat pe „Bernabeu” Nu e liniște la Real Madrid. Victorie chinuită, în minutul 90+3 + Ce a făcut Vinicius
Citește mai mult
Mbappe, fluierat pe „Bernabeu” Nu e liniște la Real Madrid. Victorie chinuită, în minutul 90+3 + Ce a făcut Vinicius
 „Adio, mulțumim!”     San Lorenzo,  echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”
Campionate
15:54
„Adio, mulțumim!” San Lorenzo, echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”
Citește mai mult
 „Adio, mulțumim!”   San Lorenzo, echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”
„O ofensă la adresa fotbalului”    Cristi Balaj,  dezamăgit după înfrângerea cu FCSB: „Dacă așa arată o campioană… Să-i ajute Dumnezeu”
Superliga
14:54

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa