Parcursul Anei Bogdan (66 WTA) la Roland Garros s-a oprit în turul al doilea. Angelique Kerber (12 WTA) nu i-a lăsat prea multe șanse jucătoarei noastre, a controlat cu autoritate jocul și s-a impus în două seturi, scor 6-2, 6-3.
Aflată la cea mai bună performanţă a carierei la Paris, Ana Bogdan va fi recompensată cu 79.000 de euro şi cu 70 de puncte WTA.
Angelique Kerber o va întâlni în turul trei pe olandeza Kiki Bertens, cap de serie numărul 18, care a trecut de Aliaksandra Sasnovich (Belarus, 55 WTA), scor 6-4, 6-2.
Tot joi, Simona Halep a învins-o pe americanca Taylor Townsend, scor 6-3, 6-1, obținând calificarea în runda a treia de la Roland Garros.
Aici poți citi o amplă prezentare a turneului de la Roland Garros.
Aici poți vedea tabloul feminin de simplu.
Ediția cu numărul 121 a competiției de la Roland Garros se dispută în perioada 27 mai - 10 iunie 2017. Întrecerea de la Paris poate fi urmărită în România în direct pe Eurosport și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro