Sorana Carstea a invins-o pe Patty Schnyder (locul 55 WTA) in primul tur de la Roland Garros, scor 6-1, 6-3. Alexandra Dulgheru continua si ea aventura de pe zgura pariziana, dupa ce a castigat disputa cu Laura Pous-Tio, din Spania (6-3, 6-4). In turul doi din turneul feminin vom avea un duel 100% romanesc, Carstea si Dulgheru urmand sa se dueleze pentru un loc in turul trei.
Sorana Carstea, locul 99 WTA, a reusit sa treaca de turul I de la Roland Garros, jucatoarea din Romania invingand-o pe Patty Schnyder. A fost 6-1, 6-3 la capatul unei dispute care a durat o ora si un minut.
Alexandra Dulgheru nu a avut mari emotii in fata jucatoarei Laura Pous-Tio, favorita numarul 27 castigand in doua seturi: 6-3, 6-4.
Sorana Carstea si Alexandra Dulgheru se vor duela pentru calificarea in turul trei. S-au intalnit de-a lungul timpului de doua ori, iar de fiecare data s-a impus Sorana.
Pentru calificarea in turul secund, Carstea si Dulgheru au incasat fiecare cate un cec de 25.000 de euro.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro