Roland Garros: Meciul Simona Halep vs Alison Riske, amânat pentru miercuri

Roland Garros: Meciul Simona Halep vs Alison Riske, amânat pentru miercuri

Meciul dintre Simona Halep și Alison Riske (SUA, 83 WTA), care ar fi trebuit să fie ultimul pe arena Philippe-Chatrier, a fost amânat pentru miercuri, se arată pe site-ul oficial al Grand Slam-ului de la Paris. Programul zilei de marți a fost dat peste cap de ploaie, iar arenele de la Roland Garros nu sunt dotate cu nocturnă. Partida va fi prima a zilei de miercuri pe arena centrală și va începe la ora 12:00 (ora României).

Simona HalepFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Halep și Riske s-au mai întâlnit de două ori în circuitul WTA, victoria revenindu-i de fiecare dată româncei. Prima confruntare a avut loc în 2015, în runda a doua a turneului de la Roma (zgură), Simona impunându-se cu 6-3, 6-0. Ultima dată, cele două jucătoare s-au duelat în 2017, în runda inaugurală de la Beijing (hard): a fost 6-3, 3-6, 6-2 pentru Halep.

Halep a ajuns de două ori în finala de la Roland Garros, însă a pierdut de fiecare dată. În 2014 a fost învinsă de Maria Sharapova (scor 4-6, 7-6 (7/5), 4-6), iar în 2017 de Jelena Ostapenko (scor 6-4, 4-6, 3-6).

Aici poți citi o amplă prezentare a turneului de la Roland Garros.

Aici poți vedea tabloul feminin de simplu.

Ediția cu numărul 121 a competiției de la Roland Garros se dispută în perioada 27 mai - 10 iunie 2017. Întrecerea de la Paris poate fi urmărită în România în direct pe Eurosport și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.

Programul zilei de miercuri la Roland Garros:

*primele meciuri de pe fiecare arenă încep la ora 12:00 (ora României)

Arena Philippe CHATRIER

Simona HALEP (ROU) [1] - Alison RISKE (USA)

Kei NISHIKORI (JPN) [19] - Benoit PAIRE (FRA)

Georgina GARCIA PEREZ (ESP) - Caroline WOZNIACKI (DEN) [2]

Lucas POUILLE (FRA)[15] - Cameron NORRIE (GBR)

Arena Suzanne LENGLEN

Viktoria KUZMOVA (SVK) - Elina SVITOLINA (UKR)[4]

Jaume MUNAR (ESP) - Novak DJOKOVIC (SRB) [20]

David GOFFIN (BEL)[8] - Corentin MOUTET (FRA)

Alizé CORNET (FRA)[32] - Pauline PARMENTIER (FRA)

Terenul 1

Petra KVITOVA (CZE) [8] - Lara ARRUABARRENA (ESP)

Dusan LAJOVIC (SRB) - Alexander ZVEREV (GER) [2]

Martin KLIZAN (SVK) - Gael MONFILS (FRA)[32]

Daria KASATKINA (RUS) [14] - Kirsten FLIPKENS (BEL)

Terenul 3

Ekaterina MAKAROVA (RUS) - Barbora STRYCOVA (CZE) [26]

Roberto BAUTISTA AGUT (ESP) [13] - Santiago GIRALDO (COL)

Shuko AOYAMA (JPN) / Miyu KATO (JPN) [14] - Venus WILLIAMS (USA) / Serena WILLIAMS (USA)

Karen KHACHANOV (RUS) - Guillermo GARCIA-LOPEZ (ESP)

Terenul 4

Manon ARCANGIOLI (FRA) / Sherazad REIX (FRA) - Tatjana MARIA (GER) / Heather WATSON (GBR)

Tessah ANDRIANJAFITRIMO (FRA) / Fiona FERRO (FRA) - Gabriela DABROWSKI (CAN) / Yifan XU (CHN) [5]

Polona HERCOG (SLO) / Alison VAN UYTVANCK (BEL) - Eri HOZUMI (JPN) / Makoto NINOMIYA (JPN)

Christina MCHALE (USA) / Shuai PENG (CHN) - Nicole MELICHAR (USA) / Kveta PESCHKE (CZE) [13]

Nadiia KICHENOK (UKR) / Anastasia RODIONOVA (AUS) [16] - Mandy MINELLA (LUX) / Anastasija SEVASTOVA (LAT)

Terenul 5

Kateryna KOZLOVA (UKR) - Katerina SINIAKOVA (CZE)

Latisha CHAN (TPE) / Bethanie MATTEK-SANDS (USA) [4] - Virginie RAZZANO (FRA) / Jade SUVRIJN (FRA)

Yulia PUTINTSEVA (KAZ) / Jennifer BRADY (USA)

Kateryna BONDARENKO (UKR) / Aleksandra KRUNIC (SRB) - Alicja ROSOLSKA (POL) / Abigail SPEARS (USA) [15]

Terenul 6

Alexandra DULGHERU (ROU) - Anett KONTAVEIT (EST) [25]

Fernando VERDASCO (ESP) [30] - Guido ANDREOZZI (ARG)

Matteo BERRETTINI (ITA) - Ernests GULBIS (LAT)

Mariana DUQUE-MARINO (COL) - Camila GIORGI (ITA)

Terenul 7

Federico DELBONIS (ARG) - Pablo CARRENO BUSTA (ESP) [10]

Madison KEYS (USA)[13] - Caroline DOLEHIDE (USA)

Gilles SIMON (FRA) - Sam QUERREY (USA)[12]

Magdalena FRECH (POL) - Sloane STEPHENS (USA)[10]

Terenul 8

Mihaela BUZARNESCU (ROU) [31] - Rebecca PETERSON (SWE)

Damir DZUMHUR (BIH)[26] - Radu ALBOT (MDA)

Petra MARTIC (CRO) - Qiang WANG (CHN)

Timea BABOS (HUN) / Kristina MLADENOVIC (FRA) [1] - Ajla TOMLJANOVIC (AUS) / Shuai ZHANG (CHN)

Sander ARENDS (NED) / Adil SHAMASDIN (CAN) - Oliver MARACH (AUT) / Mate PAVIC (CRO) [2]

Terenul 9

Marco TRUNGELLITI (ARG) - Marco CECCHINATO (ITA)

Lesley KERKHOVE (NED) / Lidziya MAROZAVA (BLR) - Anastasia PAVLYUCHENKOVA (RUS) / Samantha STOSUR (AUS)

Victoria AZARENKA (BLR) / Aryna SABALENKA (BLR) - Svetlana KUZNETSOVA (RUS) / Lucie SAFAROVA (CZE)

Lukasz KUBOT (POL) / Marcelo MELO (BRA) [1] - Marco CECCHINATO (ITA) / Marton FUCSOVICS (HUN)

Jelena OSTAPENKO (LAT) / Elena VESNINA (RUS) [10] - Sorana CIRSTEA (ROU) / Sara SORRIBES TORMO (ESP)

Terenul 12

Hans PODLIPNIK-CASTILLO (CHI) / Jackson WITHROW (USA) - Ivan DODIG (CRO) [9] / Rajeev RAM (USA)

Maximilian MARTERER (GER) / Philipp PETZSCHNER (GER) - Daniele BRACCIALI (ITA) / Andreas SEPPI (ITA)

Ashleigh BARTY (AUS) / Coco VANDEWEGHE (USA) [7] - Darija JURAK (CRO) / Donna VEKIC (CRO)

Robert LINDSTEDT (SWE) / Marcin MATKOWSKI (POL) - Pierre-Hugues HERBERT (FRA) / Nicolas MAHUT (FRA) [6]

Nikoloz BASILASHVILI (GEO) / John MILLMAN (AUS) - Florian LAKAT (FRA) / Arthur RINDERKNECH (FRA)

Terenul 13

Roman JEBAVY (CZE) / Andrei VASILEVSKI (BLR) - Marcelo DEMOLINER (BRA) / Santiago GONZALEZ (MEX)

Su-Wei HSIEH (TPE) / Andrea PETKOVIC (GER) - Hao-Ching CHAN (TPE) / Zhaoxuan YANG (CHN) [8]

Guillermo DURAN (ARG) / Andres MOLTENI (ARG) - Feliciano LOPEZ (ESP) / Marc LOPEZ (ESP) [12]

Ana BOGDAN (ROU) / Olga SAVCHUK (UKR) - Yingying DUAN (CHN) / Aliaksandra SASNOVICH (BLR)

Demi SCHUURS (NED) / Matwe MIDDELKOOP (NED) - Hao-Ching CHAN (TPE) / Michael VENUS (NZL) [6]

Terenul 14

Guido PELLA (ARG) / Diego SCHWARTZMAN (ARG) - Antoine HOANG (FRA) / Ugo HUMBERT (FRA)

Scott LIPSKY (USA) / Tennys SANDGREN (USA) - Benjamin BONZI (FRA) / Gregoire JACQ (FRA)

Steve JOHNSON (USA) / Jack SOCK (USA) - Nicholas MONROE (USA) / John-Patrick SMITH (AUS)

Johanna KONTA (GBR) / Alison RISKE (USA) - Anabel MEDINA GARRIGUES (ESP) / Arantxa PARRA SANTONJA (ESP)

Federico DELBONIS (ARG) / Benoit PAIRE (FRA) - Ryan HARRISON (USA) / Vasek POSPISIL (CAN)

Terenul 15

Ben MCLACHLAN (JPN) / Jan-Lennard STRUFF (GER) [14] - Marcelo AREVALO (ESA) / Jamie CERRETANI (USA)

Calvin HEMERY (FRA) / Stephane ROBERT (FRA) - Matthew EBDEN (AUS) / Donald YOUNG (USA)

Veronika KUDERMETOVA (RUS) / Alla KUDRYAVTSEVA (RUS) - Kiki BERTENS (NED) / Johanna LARSSON (SWE) [9]

Pablo CUEVAS (URU) / Marcel GRANOLLERS (ESP) [11] - Jeremy CHARDY (FRA) / Daniel NESTOR (CAN)

Jamie MURRAY (GBR) / Bruno SOARES (BRA) [4] - Dusan LAJOVIC (SRB) / Florian MAYER (GER)

Terenul 16

Aisam-ul-haq QURESHI (PAK) / Jean-julien ROJER (NED) [7] - Evgeny DONSKOY (RUS) / Miguel Angel REYES-VARELA (MEX)

Maximo GONZALEZ (ARG) / Nicolas JARRY (CHI) - Paolo LORENZI (ITA) / Mischa ZVEREV (GER)

Geoffrey BLANCANEAUX (FRA) / Constant LESTIENNE (FRA) - Leonardo MAYER (ARG) / Joao SOUSA (POR)

Taylor TOWNSEND (USA) / Renata VORACOVA (CZE) - Sara CAKAREVIC (FRA) / Jessika PONCHET (FRA)

Fabrice MARTIN (FRA) / Purav RAJA (IND) - Yuki BHAMBRI (IND) / Divij SHARAN (IND)

Terenul 18

Zarina DIYAS (KAZ) - Naomi OSAKA (JPN) [21]

Jared DONALDSON (USA) - Grigor DIMITROV (BUL)[4]

Dominic THIEM (AUT)[7] - Stefanos TSITSIPAS (GRE)

Maria SAKKARI (GRE) - Carla SUAREZ NAVARRO (ESP) [23]

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste
Superliga
11:26
„Avem probleme cu femeile în țara asta” Radu Naum, iritat de reacția sexistă a lui Marius Șumudică la adresa unei jurnaliste
Citește mai mult
 „Avem probleme cu femeile în țara asta”  Radu Naum, iritat de reacția sexistă a lui Marius Șumudică la adresa unei jurnaliste
 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”
Superliga
12:11

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate
15:15

Cătălin Tolontan   Fraierul Șucu sau fraieri   suntem noi?
Opinii
11:48
Cătălin Tolontan Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Citește mai mult
Cătălin Tolontan  Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Știri ultima oră
22:21
„Titlul este decis” Patronul FCSB, convins că lupta pentru campionat e rezolvată: „Eu voiam 0-0” + ce spune despre „roșul” primit de Popescu
„Titlul este decis” Patronul FCSB, convins că lupta pentru campionat e rezolvată: „Eu voiam 0-0” + ce spune despre „roșul” primit de Popescu
22:29
Cristian Geambașu Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul
Cristian Geambașu Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul
22:26
Cisotti, MVP Italianul a marcat două goluri după două mari greșeli ale clujenilor: „Nu foarte spectaculoase, dar nu contează” 😁
Cisotti, MVP Italianul a marcat două goluri după două mari greșeli ale clujenilor: „Nu foarte spectaculoase, dar nu contează” 😁
22:00
FCSB - CFR Cluj 3-2 Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar FCSB se desprinde în fruntea Ligii 1!
FCSB - CFR Cluj 3-2   Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar FCSB se desprinde în fruntea Ligii 1!
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Top stiri din sport
Nicolescu, nemulțumit     Amenzi uriașe pentru Dinamo:  „Jandarmeria consideră că eu nu iau suficiente măsuri” 
Superliga
14:21

„Săgețile” lui Dan Nistor  Mesaj pentru cei care   i-au blocat transferul la Rapid:  „Le-am demonstrat că sunt bun”
Superliga
09:40

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
20.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa