Federatia Internationala de Tenis a anuntat, luni, ca echipa feminina de tenis a Romaniei va intalni reprezentativa similara a Belgiei, pe teren propriu, in primul tur al Grupei Mondiale II a FED Cup. Partidele sunt programate in zilele de 11 si 12 februarie 2017.
Belgia conduce cu 3-0 la intalnirile directe, dar partidele au avut loc in 1975 si 1995. Romania a fost cap de serie la tragerea la sorti care a avut loc la Zagreb. In aceeasi faza a competitiei, vor mai avea loc intalnirile Rusia - Taiwan, Australia - Ucraina si Italia - Slovacia.
Belgia are doua jucatoare in top 100 mondial, Yanina Wickmayer (26 de ani, locul 46 WTA) si Kirsten Flipkens (30 de ani, locul 52 WTA). Din lotul pentru meciul cu Romania ar mai putea face parte Elise Mertens (20 de ani, locul 131 WTA) si Alison Van Uytvanck (22 de ani, locul 132 WTA).
In schimb, cinci jucatoare din Romania se afla la ora actuala in top 100 mondial: Simona Halep (24 de ani, locul 5 WTA), Irina Begu (25 de ani, 27 WTA), Monica Niculescu (28 de ani, 47 WTA), Sorana Cirstea (26 de ani, 86 WTA) si Patricia Tig (21 de ani, 100 WTA). Andreea Mitu (24 de ani, locul 77 in clasamentul de dublu) si Raluca Olaru (27 de ani, 57 WTA la dublu) ar putea face parte din lot, pentru proba de dublu.
Romania a retrogradat in al doilea esalon valoric dupa ce a fost invinsa la baraj de Germania, cu scorul general de 4-1, in luna aprilie. Daca va castiga cu Belgia, echipa feminina de tenis se va califica in play-off-ul Grupei Mondiale I. O infrangere ar insemna disputarea barajului pentru mentinerea in Grupa Mondiala II.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro