Interes scăzut Stadion pe jumătate gol la România - Bulgaria

  • România - Bulgaria a înregistrat una dintre cele slabe asistențe din ultimii ani de la meciurile naționalei
  • Doar 12.000 de fani au venit să-i vadă pe "tricolori" înainte de Euro

Penultimul test înainte de Euro n-a atras suporterii la stadion așa cum s-a întâmplat la toate cele 5 meciuri jucate acasă în preliminarii.

România - Bulgaria a strâns în tribunele stadionului Steaua doar vreo 12.000 de fani. Puțin, mai ales că o bună parte din bilete a ajuns la școlile de fotbal.

19.124 de spectatori
este cifra oficială anunțată de FRF în Ghencea, însă numărul real pare să fie în jur de 12.000

Stadion pe jumătate gol la România - Bulgaria 

Cele mai importante galerii din România și-au anunțat prezența la meciul de vineri cu Liechtenstein, când sunt gata să protesteze.

Suporterii vor fi uniți la inelul 2 al Peluzei Sud și vor continua protestul sub deviza „Liber să fiu ultra”, banner pe care l-au purtat mai multe peluze în a doua parte a sezonului recent încheiat.

România - Bulgaria
România - Bulgaria

Galerie foto (25 imagini)

România - Bulgaria. Foto: sportpictures.eu România - Bulgaria. Foto: sportpictures.eu România - Bulgaria. Foto: sportpictures.eu România - Bulgaria. Foto: sportpictures.eu România - Bulgaria. Foto: sportpictures.eu
+25 Foto
labels.photo-gallery

Până atunci, la meciul cu Bulgaria, primul dintre cele două înainte de Euro, cei mai mulți dintre fani au venit ca la spectacol. Destul de tăcuți, doar cele 3 galerii, câte două la peluză și una la T2, s-au mai făcut auzite, răzleț, fie protestând, fie încurajând din când în când echipa.

Jandarmeria în alertă

Intențiile suporterilor au ajuns și la urechile forțelor de ordine, astfel că în stadion au fost mobilizate mai multe grupuri de jandarmi, care au stat pe inel, gata să intervină.

Erau ușor de observat pe culoarele de la peluze, însă un grup important a fost trimis și la Tribuna a 2-a, exact pe culoarul din dreptul centrului terenului.

INVESTIGAȚIE. Hotelul de pe plaja de la Marea Neagră, miile de tablouri și legătura dintre generalul Zisu și șefa Spitalului Militar

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
12:48

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate
15:59

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal
15:42

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni
Campionate
11:05

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”
Superliga
10:39

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată
Handbal
12:23

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu
Campionate
13:14

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 
Campionate
13:09