Cristian Geambașu: Publicul la control?

• Dreptul de a fluiera. Și datoria de a crede în ai tăi până dincolo de ultima speranță 

Cele câteva fluierături de la finalul egalului cu Bulgaria au fost mai aspru criticate decât penalty-ul ratat de Man. Penalty bătut de altfel cu o suficiență alarmantă, amendată neechivoc inclusiv de selecționer.

Cei aproximativ 15.000 de suporteri  din tribunele Stadionului Steaua, dar mai ales cei 900.000 de telespectatori permanenți ai postului Prima TV (1.000.000 în mediul urban) care au ales să urmărească amicalul cu vecinii de la sud de Dunăre spun altceva despre atașamentul publicului român față de echipa lui națională. Altceva decât o parte dintre băieții care au venit la microfon pentru declarații.

Atestat de iubire

Audiența record pe care a înregistrat-o Prima în seara de marți, 4 iunie, peste cele înregistrate atunci de portavioanele divertismentului, Antena 1 și Pro TV, cu ai lor nea Mărini și șefi care se bat în cuțite de bucătărie, nu doar că absolvă de vină publicul. Îi oferă, dacă mai era nevoie, un atestat de iubire necondiționată pentru naționala calificată după ani și ani de dezamăgiri la un turneu final.

Audiența record este cu atât mai importantă în condițiile în care nu aveam un adversar de calibru, iar întâlnirea se desfășura într-o zi din cursul săptămânii.

Aplauze degeaba

Nimănui nu îi place să fie fluierat. Iar să fie înjurat, nici atât. Din acest punct de vedere, cred că este mai comod să fii fotbalist în zilele noastre. În ultimii ani, publicul spectator, nu doar cel al arenelor de sport, mi se pare că a devenit tot mai înțelegător. Mai cuminte și mai puțin pretențios. Așa se face că la teatru sunt aclamate cu bis non performanțe actoricești și regizorale. La premierele filmelor a căror singură virtute sunt limbajul vulgar și ipostazele lascive, la fel. 

Rol terapeutic

Curentul se pogoară încet, încet și asupra stadioanelor, stimulat de discursuri adormitor pozitive ale analiștilor TV.

Violența de orice fel, de limbaj sau pur fizică nu doar că nu trebuie încurajată. Trebuie exilată într-un bestiar ferecat cu lacăte grele.

Pe de altă parte, fluierăturile sau străbunele huiduieli au totuși un evident rol terapeutic. La fel ca încurajările necondiționate pe parcursul unei partide, la o evoluție nefavorabilă a scorului, fluierăturile au rolul să te trezească. Să te scoată din zona de confort, să te anunțe că și dacă e și mâine o zi, tu ești dator să pui osul la treabă acum, astăzi. 

Vom fi acolo, alături de ei. Ei sunt alături de noi?

Vom avea suporteri mulți în Germania, la Euro. Probabil că nu cei mai mulți dintre țările participante, dar printre cei mai mulți. Destui vor veni din țară, alții, mulți, sunt oamenii care muncesc acolo, printre străini. Pentru ei, România lăsată acasă este și echipa națională.

Datoria fanilor este să fie civilizați și nu mă îndoiesc că dacă cineva va crea probleme în Germania nu românii vor fi aceia.

Datoria celor din teren e să joace cu curaj și cu o dăruire care să arate că nu suntem niște intruși la o sărbătoare a fotbalului. 

Altfel, îmi dă speranțe optimismul debordant al ucrainenilor, care deja se visează într-o finală cu Germania. Am mai jucat cu unii care urmau să fie campioni mondiali acum 30 de ani și știți cum s-a terminat.