Wimbledon  Patru românce intră luni în concurs în al treilea  Grand Slam  al anului

  • Irina Begu joacă în deschiderea turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Begu (127 WTA) o va întâlni de la ora 13:00 (ora României) pe chinezoaica Lin Zhu (60 WTA)
  • România are șase jucătoare pe tabloul principal al turneului dotat cu premii-record, 50 de milioane lire sterline

Sorana Cîrstea, Irina Begu, Anca Todoni şi Jaqueline Cristian joacă luni, conform programului oficial anunțat de organizatori.

Gabriela Ruse are cel mai greu meci la Wimbledon. Ruse o va întâlni pe câștigătoarea turneului în 2022, Elena Rybakina (25 ani, 4 WTA)

Programul româncelor la Wimbledon

Turneul feminin de la Wimbledon se va deschide cu partida dintre Irina Begu și chinezoaica Lin Zhu. Begu s-a impus în singurul meci jucat contra chinezoaicei, în 2019, pe zgură.

Meciul Begu - Zhu se joacă pe terenul 9 și va fi urmat de partida dintre Anca Todoni (141 WTA) și Olga Danilovic (116 WTA) din Serbia. Partida nu va începe mai devreme de 14:30 (ora României)

Sorana Cîrstea intră în concurs pe terenul 15, nu mai devreme de 17:00 (ora României). Sorana va lupta în primul tur cu Sonay Kartal din Marea Britanie, locul 295 în ierahia WTA.

Tot pe terenul 15 are loc și duelul dintre Jaqueline Cristian și Bianca Andreescu. Va fi primul meci între Jaqueline și sportiva din Canada cu părinți români.

PROGRAM ROMÂNCE LA WIMBLEDON, LUNI, 1 IULIE

  • Irina Begu - Lin Zhu, ora 13:00, primul meci pe Terenul 9
  • Anca Todoni - Olga Danilovic, în jurul orei 14:30, al doilea meci pe Terenul 9
  • Sorana Cîrstea - Sonay Kartal, în jurul orei 17:00, al treilea meci pe Terenul 15
  • Jaqueline Cristian - Bianca Andreescu, în jurul orei 18:30, al patrulea meci pe Terenul 15

Djokovic, spectator de lux la Wimbledon

Novak Djokovic se află la Wimbledon, însă doar în calitate de invitat. Campionul sârb este în plin proces de recuperare după operația de menisc.

Djokovic și-a anunțat însă prezența la Jocurile Olimpice de la Paris, unde va încerca să câștige medalia de aur, singura care îi lipsește din palmares.

De șapte ori campion la Wimbledon, Djokovic a schimbat câteva mingi cu Jannik Sinner, italianul care l-a dat jos pe sârb din fruntea clasamentului mondial după turneul de Grand Slam de la Roland Garros.

„Singurul scenariu-cheie”. Un document secret al Pentagonului arată care este, de fapt, principalul inamic al SUA și ce crede despre Rusia

Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

Citește mai mult

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!

Olăroiu poate ajunge la Mondial Șefii Federației ar fi demarat negocierile »  Ținta: CM 2026!
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Nu s-a gândit la bani Suma la care  Stanciu  a renunțat ca să meargă la Genoa » Reprezintă un salariu de top pentru Superligă
Stranieri

„Înfricoșător” Noul copil teribil în snooker:  „E de nivelul lui O'Sullivan”.  Are doar 14 ani
Snooker

Kasatkina și-a schimbat cetățenia  Jucătoarea de pe locul 12 WTA a anunțat că va reprezenta altă țară + Reacții din Rusia:  „E o trădătoare!”
Tenis

Sexism extrem în Italia Scandal major în gimnastică. Președinții federației, interceptați:  „O păsărică frumoasă. Aș face-o președinte!”
Gimnastica