Rugby: Fiji vrea să joace în Turneul celor Şase Naţiuni

Federaţia de rugby din Fiji şi-a exprimat speranţa ca naţionala acestei ţări să joace în Turneul celor Şase Naţiuni, competiţie anuală la care iau parte cele mai puternice selecţionate din Europa (Anglia, Franţa, Ţara Galilor, Irlanda, Scoţia, Italia), scrie AFP, potrivit Agerpres.

Turneul celor Sase NatiuniFoto: sixnationsrugby.com

"Suntem pe punctul să ne alăturăm Turneului celor Şase Naţiuni, iar Super Rugby ne bate la uşă, sunt oportunităţi extraordinare pentru rugby-ul fijian, pe care în trecut putem doar să le visăm", a afirmat directorul general al Federaţiei fijiene de rugby, John O'Connor.

Federaţia fijiană a refuzat să ofere mai multe amănunte despre ambiţiile sale legate de Turneu, în condiţiile în care au loc discuţii despre o eventuală modificare a calendarului competiţiilor de rugby, perturbate de pandemia de coronavirus.

Tot joi, Federaţia fijiană de rugby a oficializat despărţirea de controversatul său preşedinte Francis Kean, care era acuzat mai ales de homofobie.

O'Connor a indicat că mandatul de cinci ani al lui Kean a expirat şi că acesta îşi va părăsi postul prin "rotaţie", conform statului federaţiei. Kean este unul dintre susţinătorii preşedintelui World Rugby, Bill Beaumont, ce a fost reales la începutul lui mai. Candidatura lui Kean pentru comitetul executiv al World Rugby a fost retrasă de federaţia sa, în aprilie, în urma unui articol din publicaţia britanică Sunday Times, în care el era acuzat de "homofobie flagrantă".

Fost şef al forţelor navale fijiene şi cumnat al lui Frank Bainimarama, devenit premier în urma unei lovituri de stat în 2006, Kean a fost condamnat la 18 luni de închisoare pentru lovituri care au cauzat decesul unui invitat la nunta fiicei lui Bainimarama, care este şi nepoata sa.

Amnesty International l-a denunţat pe Kean în două rapoarte că a închis ochii la climatul de agresiuni şi violuri din sistemul penitenciar, pe care l-a condus începând cu 2016.

Sunday Times a intrat în posesia unei înregistrări a lui Kean care utiliza un limbaj violent homofob, pe când era responsabil de sistemul penitenciar din ţara sa.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

8.568 € ca să fii director sportiv   FRF îi taxează aspru  pe cei care participă la cursurile pentru directori sportivi, o calificare obligatorie pentru licență
Superliga
12:23

Citește mai mult

Interes mare pentru derby  Câte bilete s-au vândut la  Dinamo - FCSB , cu o zi înainte de meciul din play-off
Superliga
12:00
Interes mare pentru derby Câte bilete s-au vândut la Dinamo - FCSB, cu o zi înainte de meciul din play-off
Citește mai mult
Interes mare pentru derby  Câte bilete s-au vândut la Dinamo - FCSB , cu o zi înainte de meciul din play-off
FCSB, achiziție de 500.000€  Campioana a comandat un autocar pe care va plăti  o jumătate de milion de euro
Superliga
10:03

Finalizat după 18 ani?  ANS spune că  patinoarul din Tg. Mureș  va fi transformat într-o bază  multifuncțională. Guvernul Ungariei a construit un alt patinoar, de un milion €
Diverse
10:33

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
29.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Puşcaş a dat gol cu Fener   VIDEO  Atacantul român a marcat după un penalty intens discutat + Cum arată  Dzeko  după lovitura lui Mihai Popescu
Stranieri
09:13

MĂRTURII  „De frică,  fiica mea și-a înghițit voma” + „Altei gimnaste i-au legat brațele și i-au lipit o etichetă cu «Cocoșata de la Notre-Dame»”
Special
28.03

Pierdere mare la FCSB  Accidentarea lui Dawa  e mai gravă decât s-a crezut inițial: „Nu numărul de meciuri e problema”

„Am ajuns la un acord cu Genoa”    Prima reacție  a lui Nicolae Stanciu despre transferul la echipa lui Dan Șucu: „Sper să pot ajuta”