- Caz uluitor în Rusia: o sportivă a încercat să-și otrăvească rivala cu mercur, pentru a o determina să se retragă din competiție.
- Amina Abakarova a vrut să se răzbune pe adversara sa, Osmanova, deoarece o învinsese în urmă cu o săptămână.
Amina Abakarova a luat mot-a-mot celebra mutare din șah „pionul otrăvit”, aplicată în trecut de marii campioni și a adăugat o cantitate însemnată de mercur peste regele adversarei.
Înaintea rundei a 4-a din campionatul regional al republicii ruse Daghestan, Amina, în vârstă de 40 de ani, a fost surprinsă de camerele de supraveghere în timp ce-i impregna regele adversarei sale, Umayganat Osmanova, cu mercurul provenit dintr-un termometru.
Și-a otrăvit adversara cu mercur
La jumătate de oră de la începerea partidei directe cu Abakarova, Osmanova a început să se simtă rău, reclamând amețeli și grețuri severe.
Aceleași simptome le-au avut o altă jucătoare și un membru al staff-ului de organizare.
După ce medicii au indicat posibilitatea unei otrăviri, Osmanova a fost transportată de urgență cu ambulanța la cel mai apropiat spital.
„Nu puteam să respir și aveam un gust de fier în gură”, a declarat aceasta, conform Russia Today, citată de „Marca”.
Unul dintre arbitri a detectat mercurul și a cerut de urgență evacuarea tuturor sportivilor. L-a colectat într-o pungă, apoi a chemat poliția.
Cei din urmă au verificat camerele de supraveghere și au identificat sursa tuturor problemelor: Amina Abakarova.
Sportiva și-a recunoscut fapta și riscă închisoare timp de trei ani.
Aceasta a declarat că a vrut să se răzbune pe Osmanova, pe care o cunoaște din copilărie, pentru a o face să abandoneze turneul.
Abakarova, care este și antrenoare de copii, a susținut că nu intenționa să o rănească pe Osmanova, ci doar să o sperie și s-o determine să se retragă din concurs.
Interesant este că după externare, Osmanova s-a întors în concurs și a încheiat competiția pe locul secund!