Salariul lui Mutu nu va fi marit

Salariul lui Mutu nu va fi marit

Sandro Mencucci, administratorul delegat al clubului AC Fiorentina, a precizat ca nu exista niciun fel de discutie pentru o eventuala marire de salariu sau o prelungire a contractului fotbalistului Adrian Mutu (actuala intelegere expira in 2011) pe Artemio Franchi, informeaza site-ul violanews.com.

"Sunt numai inventii, nu am discutat cu Mutu, nici nu altcineva. Am precizat ca salariile jucatorilor nu vor depasi 50-60 % din bugetul clubului, dar ar putea fi marite numai in cazul in care ne calificam in Champions League", a precizat Mencucci.

Presa italiana a comentat zilele trecute pe seama evolutiilor deosebite ale "Briliantului", precizand ca salariul fotbalistului roman va fi marit de la 1.5 milioane de euro, cat este in prezent, pana la 2.5 milioane de euro.

Clubul florentin are o regula de ordine interioara care precizeaza ca niciunul dintre jucatorii sai nu poate sa aiba un salariu mai mare de 1.5 milioane de euro, cat reprezinta suma maxima.

In aceste conditii, este tot mai probabila varianta in care din vara decarul echipei nationale a Romaniei ar putea sa paraseasca echipa Viola, fiind mai multe echipe din Cizma care sunt interesate de serviciile romanului (AC Milan sau AS Roma) si care i-ar putea asigura un salariu mult mai mare.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga