- Samy Bourard (28 de ani) este noul jucător al celor de la Oțelul Galați.
- Mijlocașul belgian a semnat un contract valabil până la sfârșitul sezonului cu echipa antrenată de Dorinel Munteanu.
Bourard era liber de contract după despărțirea de Hapoel Hadera, formație care s-a salvat in extremis de la retrogradare în Liga 2 din Israel.
Samy Bourard, prezentat oficial la Oțelul Galați
„SC Oțelul Galați anunță transferul mijlocașului belgian Samy Bourard, care a semnat un contract valabil până la finalul acestui sezon.
Jucătorul în vârstă de 28 de ani, născut în Liège, Belgia, dar și cu naționalitate marocană, are o experiență internațională bogată, evoluând în campionate din Belgia, Țările de Jos, Ungaria și Israel.
Samy este cunoscut pentru versatilitatea sa pe teren, putând evolua atât ca mijlocaș ofensiv, cât și ca mijlocaș stânga.
Format la academia celui mai important club belgian, RSC Anderlecht Bruxelles, Samy Bourard a fost o prezență constantă a clubului în UEFA Youth League timp de 3 sezoane, reușind să evolueze în competiția europeană dedicată juniorilor de 23 de ori, marcând și 6 goluri. A făcut apoi pasul către seniori și a evoluat pentru echipe precum Sint-Truiden (Belgia), FC Eindhoven și ADO Den Haag (Țările de Jos), precum și pentru Fehérvár (Ungaria). Ultimul său club înainte de a îmbrăca tricoul Oțelului a fost Hapoel Hadera din Israel.
Samy Bourard are o experiență acumulată în fotbalul european, evoluând în câteva campionate importante. În Keuken Kampioen Divisie (Țările de Jos, Liga 2), a evoluat în 94 de meciuri și a marcat 21 de goluri, demonstrând abilități ofensive remarcabile. În Ligat ha’Al (Israel, Liga 1), a jucat 58 de meciuri și a înscris 10 goluri, contribuind substanțial la performanțele echipei sale. De asemenea, în Eredivisie (Țările de Jos, Liga 1), a acumulat 17 meciuri și a marcat 3 goluri, iar în Jupiler Pro League (Belgia, Liga 1), a avut 5 apariții.
De asemenea, Bourard a avut prezențe constante la nivelul echipelor naționale de juniori ale Belgiei (U17 și U18 – 13 meciuri, 3 goluri), un indicator al potențialului său încă din tinerețe.”, a anunțat Oțelul pe site-ul oficial al clubului
Samy Bourard: „Abia aștept să intru pe teren”
La scurt timp după ce a fost prezentat, mijlocașul belgian a oferit și primele declarații în calitate de jucător al Oțelului.
„Este o onoare să mă alătur clubului Oţelul Galaţi. Am auzit multe lucruri bune despre club şi despre fanii săi pasionaţi. Abia aştept să intru pe teren şi să dau totul pentru echipă.
Sper să contribui la îndeplinirea obiectivelor acestui sezon şi să aducem multe bucurii suporterilor noştri”, a declarat acesta
Bourard ar putea debuta pentru Oțelul la meciul de pe teren propriu contra Universității Craiova, programat, sâmbătă, 5 octombrie, cu începere de la ora 21:30.