​Sărituri cu schiurile: Evgeniy Klimov aduce Rusiei prima victorie în Cupa Mondială

Evgeniy Klimov a devenit duminică primul rus care a reuşit să câştige o etapă din cadrul Cupei Mondiale de sărituri cu schiurile, impunându-se pe trambulina Malinka din staţiunea poloneză Wisla, în primul concurs individual al sezonului 2018-2019, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Evgeniy KlimovFoto: fis-ski.com

Klimov, în vârstă de 24 ani, fost schior de combinată de nordică, a reuşit două sărituri, de 127,5 m şi 131,5 m în concursul din Polonia, care i-au adus un total de 263,4 puncte, graţie căruia a ocupat prima poziţie în clasamentul final, devansându-l pe germanul Stephan Leyhe (256,7 puncte), aflat la primul său podium în circuitul mondial de sărituri cu schiurile.

Japonezul Ryoyu Kobayashi a ocupat poziţia a treia, cu 255,6 puncte, în timp ce favoritul gazdelor, polonezul Kamil Stoch, triplu campion olimpic şi câştigătorul ediţiei trecute a Cupei Mondiale, a ocupat doar poziţia a patra (255,3 puncte), urmat de slovenul Timi Zajc (253,4 puncte).

Următoarea etapă a Cupei Mondiale masculine de sărituri cu schiurile va avea loc la Ruka, în Finlanda, pe 24 noiembrie.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Chiricheș, gol uluitor    VIDEO.  Vedeta FCSB,   execuție superbă  care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Superliga
20.04

Citește mai mult

„Ne-am bătut singuri”    Dan Petrescu,  descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”

Gafe uluitoare    VIDEO.  Cisotti,   oportunistul perfect!  Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu

FCSB - CFR Cluj 3-2    Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar   FCSB se desprinde  în fruntea Ligii 1!

Știri ultima oră
13:27
Dan Udrea Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

12:46
Prăbușirea unui internațional Jovan Markovic nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței

13:36
Gheorghiță, transferat definitiv Patronul FCSB a confirmat. Cât a costat mutarea

12:24
Ce a spus Papa despre Maradona „Un campion și un om foarte fragil” + Lecțiile lăsate în ultimul interviu

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Top stiri din sport
Europene de vis la haltere    Luis Manuel Lauret,  bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Alte sporturi

 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste

 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %