Se va încheia era Leonardo Jardim în Principat - Antrenorul va fi concediat de AS Monaco

Echipa de fotbal AS Monaco urmează să-l concedieze pe antrenorul Leonardo Jadim, sub conducerea căruia a câştigat titlul de campioană a Franţei în 2017, au anunţat surse apropiate de clubul din Principat, citate de AFP, conform Agerpres.

Leonardo JardimFoto: asmonaco.com

Principalul favorit la succesiunea lui Jardim pe banca tehnică a monegascilor este fostul internaţional francez Thierry Henry, care s-a format ca jucător chiar la AS Monaco.

Conducătorii clubului au decis să renunţe la Jardim după debutul catastrofal de sezon, Monaco pierzând ultimele patru meciuri disputate în toate competiţiile.

Conform presei din Hexagon, marţi după-amiază a avut loc o întâlnire între responsabilii lui AS Monaco şi Leonardo Jardim, pentru a stabili condiţiile despărţirii de tehnicianul portughez, care ar urma să încaseze o indemnizaţie de aproximativ 10 milioane euro, reprezentând salariile pe care acesta le mai avea de primit până la finalul contractului său, scadent în 2020. Conform AFP, Jardim este plătit cu peste 600.000 de euro pe lună la AS Monaco.

Sosit în anul 2014 la AS Monaco, Leonardo Jardim a condus gruparea din Principat la câştigarea titlului în Ligue 1, precum şi în semifinalele Ligii Campionilor, ambele performanţe fiind reuşite în sezonul 2016-2017, în care a avut loc şi "explozia" lui Kylian Mbappe, transferat între timp la rivala Paris Saint-Germain pentru suma de 180 milioane euro.

Însă, de la debutul acestui sezon, echipa monegască a avut evoluţii catastrofale, aflându-se acum pe locul 18 în campionat, după trei egaluri şi cinci înfrângeri, ultima suferită duminică, pe teren propriu, în faţa formaţiei Rennes (1-2).

În Liga Campionilor, Monaco a pierdut primele două meciuri din Grupă, cu Atletico Madrid (1-2) şi Borussia Dortmund (0-3).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
 Csikszereda a promovat în Liga 1  Antrenorul ciucanilor,   Robert Ilyeș : „Trebuie să ne pregătim pentru orice”
Superliga
25.04
Csikszereda a promovat în Liga 1 Antrenorul ciucanilor, Robert Ilyeș: „Trebuie să ne pregătim pentru orice”
Citește mai mult
 Csikszereda a promovat în Liga 1 Antrenorul ciucanilor, Robert Ilyeș : „Trebuie să ne pregătim pentru orice”
„Mulțumim, Cristi Chivu!”   Jurnaliștii italieni,  laude pentru antrenorul român:   „Modul nemaivăzut”
Stranieri

Ce va alege Dan Șucu?  Trei nume pentru înlocuirea lui   Marius Șumudică.  Cine ezită din cauza suporterilor

 „Un risc foarte mare”   Antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic: „Nimeni   nu poate rămâne indiferent  când aude de interesul acestui club”

Știri ultima oră
22:10
Declarații controversate după promovare Președintele lui FK Csikszereda, în presa maghiară: „Voi fi fericit dacă un jucător crescut de noi va debuta pentru Ungaria”

23:12
Boicot Real Madrid, protest vehement înainte de finala Cupei Regelui cu Barcelona!

21:49
Etapa #8 din Liga 1 Știm programul din play-off/out: când se joacă FCSB - U Cluj și Dinamo - Rapid

21:22
„Mulțumim, Cristi Chivu!” Jurnaliștii italieni, laude pentru antrenorul român: „Modul nemaivăzut”
„Mulțumim, Cristi Chivu!”  Jurnaliștii italieni,  laude pentru antrenorul român: „Modul nemaivăzut”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

CSN București

Radu Naum: CSN București

Radu Naum: CSN București
Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi
Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere

Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare

Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Top stiri din sport
„A primit mesaje foarte urâte”  Mihaela Cambei,   hărțuită online  după JO Paris 2024: „Am răspuns în locul ei, n-am putut să mă abțin!”
Alte sporturi

 „Nu-mi pasă! Nu-mi pasă!”    Charalambous  nu a mai suportat întrebările despre Rapid: „Asta am făcut din prima zi”

„A existat o ofertă pentru mine”   Ngezana a dezvăluit că putea ajunge la altă echipă:   „Cluburile nu s-au înțeles , FCSB n-a pierdut vremea”
Superliga
25.04
„A existat o ofertă pentru mine” Ngezana a dezvăluit că putea ajunge la altă echipă: „Cluburile nu s-au înțeles, FCSB n-a pierdut vremea”
Citește mai mult
„A existat o ofertă pentru mine”  Ngezana a dezvăluit că putea ajunge la altă echipă: „Cluburile nu s-au înțeles , FCSB n-a pierdut vremea”
Întâlnire Lucescu - Chivu   Selecționerul României e alarmat de situația în care a ajuns   Dennis Man  și merge să discute în Italia cu antrenorul Parmei
Nationala

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
26.04

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %