Selecționerul Austriei, despre Mirel Rădoi: "Schimbă jucătorii, dar tactica nu este modificată"

​Selecţionerul Franco Foda a declarat că jucătorii naţionalei Austriei trebuie să dea sută la sută pentru a avea speranţe că vor putea câştiga meciul cu România, dar și că a observat că Mirel Rădoi schimbă jucătorii, însă tactica rămâne aceeași indiferent de adversar.

Franco FodaFoto: oefb.at

"Ne aşteaptă un joc foarte dificil. Pentru ambele echipe acest joc este important. România este o echipă foarte bună, practică un foarte bun joc combinativ, poziţional, are foarte bune momente de tranziţie, face pressing. Chiar dacă am pierdut la Klagenfurt, am avut destule momente de joc bun, iar în perspectiva jocului de mâine suntem pregătiţi.

Cu Islanda, echipa României a jucat destul de defensiv, spre deosebire de jocul de la Klagenfurt, când s-au remarcat prin presiunea la care am fost supuşi. Au făcut un pressing avansat. În Norvegia, primele 20 de minute au fost foarte bune, au avut câteva ocazii de gol, dar niciunul dintre aceste două meciuri nu a fost câştigat. La Klagenfurt, România a dovedit că poate să joace compact în defensivă. Noi trebuie să dăm sută la sută pentru a avea speranţe că vom putea câştiga.

Nu am fost surprins (n.r. - de meciul României cu Islanda). Să nu uităm că în Islanda a fost un alt tip de meci, cu manşă unică. Cred că planul tactic al colegului meu a fost acela de a juca compact în defensivă şi de a lansa contraatacuri. România are calităţile necesare de a juca astfel, cu o tranziţie pozitivă deosebită. Am observat că selecţionerul român schimbă jucătorii, dar tactica nu este modificată”, a declarat Franco Foda, potrivit digisport.ro.

România vs Austria din Liga Națiunilor va avea loc miercuri, de la ora 21:45, la Ploiești, urmând să fie în direct pe ProTV și LiveText pe HotNews.ro.

Clasament:

1 Norvegia 6 puncte (10-3)

2 Austria 6 (5-4)

3 România 4

4 Irlanda de Nord 1 (2-7)

Au mai rămas de disputat pentru tricolori:

România - Austria / 14 octombrie, ora 21:45

România - Norvegia / 15 noiembrie, ora 21:45

Irlanda de Nord - România / 18 noiembrie, ora 21:45.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
12:48

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate
15:59

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal
15:42

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni
Campionate
11:05

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”
Superliga
10:39

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată
Handbal
12:23

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu
Campionate
13:14

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 
Campionate
13:09