Janne Andersson, selecționerul Suediei, a declarat înaintea duelului cu România că naționala condusă de Cosmin Contra este una puternică, bine organizată, care muncește mult. Tehnicianul suedez consideră că dacă elevii săi vor evolua la cel mai bun nivel, vor putea câștiga fiecare meci din preliminariile pentru Euro 2020.
Partida dintre Suedia și România se va disputa pe "Friends Arena" din Solna, sâmbătă, de la ora 19.00.
Ultima întâlnire dintre cele două formații a avut loc anul trecut, pe 27 martie, într-un amical disputat pe stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova. Unicul gol al meciului a fost înscris de Dorin Rotariu, în minutul 57. Vezi aici mai multe detalii.
"Meciul de la Craiova nu a fost prea fericit, pentru că terenul nu era suficient de bun, dar România a câştigat şi cred că a fost bine organizată, cât de bine s-a putut. Am văzut-o şi în Liga Naţiunilor. Nu iau atât de multe de la meciul de anul trecut, pentru că a fost unul special. Ce am văzut la România restul anului a fost impresionant, este o echipă bună. Dacă vom juca aşa cum putem să o facem, credem că putem câştiga fiecare meci. Echipa României este puternică împreună, munceşte mult, e bine organizată. Are mulţi jucători buni şi este un grup puternic", a spus Janne Andersson, selecţionerul Suediei, potrivit News.ro.
România vs Suedia, întâlniri directe:
01 septembrie 1935: Suedia - România 7-1 (amical)
27 iunie 1937: România - Suedia 2-2 (amical)
15 iunie 1955: Suedia - România 4-1 (amical)
17 iunie 1956: România - Suedia 0-2 (amical)
08 septembrie 1982: România - Suedia 2-0 (preliminarii Euro 1984)
09 iunie 1983: Suedia - România 0-1 (preliminarii Euro 1984)
13 iunie 1994: România - Suedia 1-1 (amical)
10 iulie 1994: Suedia - România 2-2; 5-4 la penaltiuri (Campionatul Mondial, sferturi)
09 februarie 1997: Suedia - România 2-0 (turneul amical Kings Cup)
27 martie 2018: România - Suedia 1-0 (amical)
Lotul României pentru partidele cu Suedia și Feroe este următorul:
Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 57/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0)
Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj, 7/1), Romario Benzar (FCSB, 14/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 33/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Dragoș Grigore (Ludogoreț, 33/0), Cosmin Moți (Ludogoreț, 14/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 7/0)
Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul, 3/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 14/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 3/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 40/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 28/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 1/0), Alexandru Mitriță (New York City FC, 6/0), Dennis Man (FCSB, 2/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 18/3), Dan Nistor (Dinamo, 1/0)
Atacanți: George Pușcaș (Palermo, 4/1), Claudiu Keșeru (Ludogoreț, 29/7), Andrei Ivan (Rapid Viena, 6/0)
Lotul Suediei care va înfrunta naționala noastră:
Portari: Robin Olsen (AS Roma), Kart-Johan Johnsson (Guingamp), Kristoffer Nordfeldt (Swansea City)
Fundași: Mikael Lustig (Celtic), Anton Tinnerholm (New York City), Andreas Granqvist (Helisngborgs), Ludwig Augustinsson (Werder Bremen), Filip Helander (Bologna), Emil Krafth (Amiens), Sotirios Papagiannopoulos (FC Copenhaga)
Mijlocași: Jakob Johansson (Rennes), Sebastian Larsson (AIK), Albin Ekdal (Sampdoria), Emil Forsberg (RB Leipzig), Gustav Svensson (Seattle Sounders), Kristoffer Olsson (Krasnodar), Ken Sema (Watford), Sam Larsson (Feyenoord), Jimmy Durmaz (Toulouse)
Atacanți: Marcus Berg (Al-Ain), Viktor Claessson (Krasnodar), Robin Quaison (Mainz), Alexander Isak (Willem II), Sebastian Andersson (Union Berlin)
Programul grupei F:
23 martie 2019: Malta – Feroe, Suedia – România (ora 19:00), Spania – Norvegia (ora 21:45)
26 martie 2019: Malta – Spania, Norvegia – Suedia, România – Feroe (ora 21:45)
7 iunie 2019: Feroe – Spania, Norvegia – România, Suedia – Malta (ora 21:45)
10 iunie 2019: Feroe – Norvegia, Malta – România, Spania – Suedia (ora 21:45)
5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)
La EURO 2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.
Rezultatele obținute de Cosmin Contra pe banca tricolorilor :
România - Kazahstan 3-1 (preliminarii CM 2018)
Danemarca - România 1-1 (preliminarii CM 2018)
România - Turcia 2-0 (amical)
România - Olanda 0-3 (amical)
Israel - România 1-2 (amical)
România - Suedia 1-0 (amical)
România - Chile 3-2 (amical)
România - Finlanda 2-0 (amical)
România - Muntenegru 0-0 (Liga Națiunilor)
Serbia - România 2-2 (Liga Națiunilor)
Lituania - România 1-2 (Liga Națiunilor)
România - Serbia 0-0 (Liga Națiunilor)
România - Lituania 3-0 (Liga Națiunilor)
Muntenegru - România 0-1 (Liga Națiunilor)
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro