Calificată în optimi la Wimbledon, Serena Williams a vorbit despre parcursul impresionant al compatrioatei sale Cori Gauff la competiția de la All England Club. Americanca a declarat că este mândră de ce a reușit Gauff și este de părere că jucătoarea în vârstă de 15 ani se află la un nivel incredibil, fiind capabilă și pregătită de orice.
"Face totul perfect, sunt o mare fană a ei. Sunt atât de emoţionată pentru ea, îi iubesc familia şi nu aş fi putut fi mai mândră", a spus Serena Williams, conform wtatennis.com.
Ar fi o greşeală să mă duc acum şi să vorbesc cu ea, să încerc să îi dau sfaturi. Pentru că sunt de părere că face totul perfect. Cred că avem jucătoare de 15 ani, cum am fost şi eu, care habar nu au ce să facă dacă ar fi la Wimbledon. Apoi, o avem pe Coco (Cori Gauff), care ştie perfect cum să gestioneze tot. E la un nivel incredibil, e capabilă şi pregătită de orice", a precizat Serena.
Despre succesul din trecut al adolescentelor în circuitul WTA
Întrebată cum s-au schimbat lucrurile în ceea ce privește succesul adolescentelor în circuitul WTA, Serena a răspuns: "Nu știu, pentru că atunci când am început eu să joc, Hingis era numărul 1 la 16 ani, câștigase Grand Slam-uri. Toată lumea a câștigat în adolescență. Capriati a câștigat când avea 14 ani. Eu am câștigat un Grand Slam la 17 ani. Au fost multe adolescente care au câștigat, așa că a fost o presiune foarte mare. Era de așteptat să câștigi".
Site-ul WTA notează că succesul tinerelor jucătoare este o poveste continuă în 2019, înregistrându-se cea mai scăzută medie de vârstă a campioanelor din ultimii zece ani. Patru titluri au fost câștigate în acest sezon de adolescente: Dayana Yastremska (Ucraina, 18 ani) s-a impus la Hua Hin și Strasbourg; Bianca Andreescu (Canada, 18 ani) a câștigat Indian Wells (Premier Mandatory), iar Amanda Anisimova (SUA, 17 ani) a fost campioană la Bogota și a ajuns până în semifinale la Roland Garros (a învins-o în sferturi pe Simona Halep).
În urma parcursului de până acum de la Wimbledon, Cori Gauff va urca până pe locul 139 în clasamentul WTA în timp real (salt de 174 de poziții). Dacă va reuși să o învingă pe Simona Halep în optimi, jucătoarea de 15 ani va intra în Top 100 WTA.
Gauff este cea mai tânără jucătoare care a ajuns în optimi la un Grand Slam, după Jennifer Capriati, care reușea această performanță în 1990, când avea 14 ani. De asemenea, Gauff a devenit anul acesta cea mai tânără jucătoare din Era Open care ajunge pe tabloul principal la Wimbledon după ce a jucat în calificări.
Într-o carieră de excepție, Serena Williams a reușit să câștige 72 de turnee (din care 23 de Grand Slam), având în dreptul ei 813 de victorii și 139 de înfrângeri (bani câștigați din tenis - $88,856,834).
Serena Williams, titluri de Grand Slam: Australian Open (2003, 2005, 2007, 2009, 2010, 2015, 2017), Roland Garros (2002, 2013, 2015), Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016), US Open (1999, 2002, 2008, 2012, 2013, 2014).
Clasamentul titlurilor de Grand Slam (din toate timpurile, nu doar Era Open):
1 Margaret Court 24
2 Serena Williams 23
3 Steffi Graf 22
4 Helen Wills Moody 19
5 Chris Evert, Martina Navratilova 18 etc.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro