Sergio Ramos: "Este păcat că nu am învins Norvegia şi am ratat şansa de calificare încă din etapa asta"

Căpitanul reprezentativei Spaniei, Sergio Ramos, a regretat, sâmbătă seară, că echipa sa nu a reuşit să se impună în meciul cu Norvegia şi să obţină deja calificarea la Euro-2020, scrie News.ro.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

"Este păcat. E adevărat că este complicat să joci cu o echipă care ar fi putut fi aproape eliminată în cazul unui eşec. Ei au ştiut să profite în ultimele minute, cu jucători înalţi în atac şi au avut acest penalti. Sunt puţin trist, pentru că era important să ne calificăm pentru a fi puţin mai liniştiţi. Nu a fost cazul, dar totuşi am luat un punct şi va trebui să câştigăm marţi cu Suedia", a spus Ramos.

Reprezentativa Spaniei a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 1-1, cu selecţionata Norvegiei, într-un meci din grupa F de calificare la Campionatul European din 2020, din care face parte şi România.

Spanioli, care au deschis scorul în minutul 47, prin Saul Niguez, au fost egalaţi în minutul 90+4, când King a înscris un gol din penalti.

La partida de la Oslo, Sergio Ramos a devenit jucătorul cu cele mai multe partide la naţionala Spaniei – 168.

Rezultatele înregistrate sâmbătă în Grupa F:

Insulele Feroe - România 0-3

Au marcat: Puşcaş 74', Mitriţă 83', Keşeru 90+4'.

Malta - Suedia 0-4

Au marcat: Danielson 11', Larsson 58', 71', Agius 66' (autogol)

Norvegia - Spania 1-1

Au marcat: Joshua King 90+4' (penalty) / Saul 47'

Clasament:

1. Spania (18:4) 19 puncte

2. Suedia (17:8) 14

3. România (16:7) 13

4. Norvegia (12:9) 10

5. Malta (2:17) 3

6. Insulele Feroe (3:23) 0

Au mai rămas de disputat:

  • 15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
  • 15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
  • 18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45).

S-ar putea să te intereseze și:

Euro 2020, preliminarii: Insulele Feroe vs România 0-3 / Joc anost al tricolorilor - Pușcaș, Mitriță și Keșeru au marcat în ultimele 20 de minute

Euro 2020, preliminarii: Norvegia - Spania 1-1 / Norvegienii au egalat din penalty în minutul 90+4; Ramos, record de selecții

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF