Serie A Palermo - AC Milan 3-1/ Milanezii, la a doua infrangere consecutiva

AC Milan a ajuns la al treilea meci consecutiv fara victorie in Serie A, fiind invinsa, sambata seara, de Palermo, scor 1-3, in cea de-a 35-a etapa. Milanezii au revenit de la 0-2, prin golul lui Seedorf, dar nu au putut opri a doua infrangere consecutiva din campionat. Cu aceasta victorie, Palermo urca pe locul patru, la sase puncte in spatele milanezilor.

Bovo, pierdut din marcaj de catre milanezi, a deschis scorul dupa noua minute de joc, inscriind la coltul scurt. Dupa alte noua minute, Oddo a pierdut balonul la coltul propriului careu, iar Hernandez a marcat pentru 2-0. Pana la pauza, milanezii au avut ocazia de a reveni in joc, prin ocaziile lui Huntelaar, Seedorf sau Pirlo, dar portarul lui Palermo a pastrat tabela de marcaj intacta. La zece minute de la startul reprizei secunde, Ronaldinho a trimis o pasa excelenta lui Seedorf, iar Milan parea ca poate relansa partida. Nu a fost asa, insa, Miccoli fiind cel care a stabilit scorul final (minutul 69), cu o executie superba din unghi inchis.

Leonardo, antrenor AC Milan:"Modul in care am abordat meciul a fost gresit. Am fost prea blanzi si acest lucru ne-a facut sa primim doua goluri. Cu toate acestea, am fost multumit de reactia avuta de jucatorii mei in repriza a doua. Am crezut ca dupa pauza vom putea reveni repede, cu determinarea adecvata. Dar din pacate al treilea gol al celor de la Palermo ne-a taiat picioarele si nu mai era cale de intoarcere. Nu vreau sa caut scuze pentru acest rezultat. Pur si simplu am inceput cu piciorul gresit meciul si acest start slab ne-a costat scump".

Etapa a 35-a:

Inter Milan - Atalanta 3-1 (Milito '24, Muntari '35, Chivu '77/ Tiribocchi '5)

Palermo - AC Milan 3-1 (Bovo '9, Hernandez '18, Miccoli '69/ Seedorf '55)

Duminica:

Napoli - Cagliari

Juventus - Bari

Livorno - Catania

Fiorentina - Chievo Verona

Genoa - Lazio

Bologna - Parma

Udinese - Siena

AS Roma - Sampdoria

Clasament:

1. Inter Milano 73 puncte

2. AS Roma 71p

3. AC Milan 64p

4. Palermo 58p

5. Sampdoria 57p

6. Napoli 52p

7. Juventus 51p

8. Genoa 48p

9. Fiorentina 46p

10. Parma 46p

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 