Roger Federer l-a invins pe liderul mondial Rafa Nadal in finala de la Madrid Masters pentru a castiga primul sau turneu din acest sezon. Spaniolul a platit tribut efortului supraomenesc facut in semifinala de 4 ore contra lui Djokovic si s-a inclinat in fata unui Federer care a servit excelent timp de 90 de minute si a incheiat meciul cu un serviciu-as.
Elvetianul nu a jucat extraordinar, insa a stiut sa profite de oboseala evidenta a lui Nadal. Federer a facut break cum nu se putea mai bine in primul set - in game-ul opt, apoi a servit impecabil pentru set (6-4). De fapt, serviciul numarului 2 mondial a functionat excelent pe tot parcursul partidei. In setul secund, Nadal nu a mai reusit o revenire spectaculoasa la fel ca in semifinala cu sarbul Djokovic. Dupa ce a castigat primele doua game-uri la zero, Nadal a cedat la 3-3. In ultimul game al partidei, spaniolul a ratat doua sanse sa egaleze, iar Federer a incheiat finala la a doua minge de meci (6-4). Este prima victorie a elvetianului in fata lui Nadal din 2007. Scorul intalnirilor directe din cei doi a devenit 13-7 pentru liderul mondial dupa aceast succes al lui Federer.
Ion Tiriac, managerul turneului de la Madrid Masters: "Le multumesc tuturor care au facut posibil acest spectacol pe tot parcursul turneului".
Citeste si Nadal - Federer, o rivalitate legendara se joaca sub privirile lui Ion Tiriac
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro