Simona Halep: "Astăzi atât am putut, tenisul nu se oprește la o înfrângere"

​Simona Halep a părăsit Roland Garros-ul în faza sferturilor, după ce a fost învinsă de Amanda Anisimova (6-2, 6-4, o oră și 18 minute). La conferința de presă, Halep a vorbit despre lucrurile pozitive cu care va pleca de la Paris, dar și despre faptul că "tenisul nu se oprește la o înfrângere".

HotNews.roFoto: Hotnews

Despre meciul cu Anisimova

"Dacă aș fi jucat altceva și mult mai bine aș fi avut o șansă în plus să întorc meciul și chiar să câștig, dar astăzi atât am putut. Nu mi-a picat mingea așa cum mi-am dorit, nu m-am mișcat așa cum mi-am dorit, se mai întâmplă și, lăsând-o să-și facă exact jocul care îi place, a dominat meciul. Am fost un pic emoționată, un pic stresată, nu m-am mișcat așa cum o fac de obicei, iar nici nivelul pe care l-am avut nu a fost cel mai ridicat. " - Simona Halep, la conferința de presă.

Amanda și meciul mare făcut

"Știam că este o jucătoare care evoluează foarte bine, a meritat din plin să câștige astăzi, a făcut un meci mare. Sunt tristă, pentru că de fiecare dată când pierd se întâmplă acest lucru. Nu mi-am putut face jocul, am dat tot ce am putut, presiunea a fost ceva mai mare pentru că veneam din postura de campioană en-titre, iar la final părăsesc turneul cu sentimente pozitive" - Simona Halep.

Despre amânarea de miercuri

"Mereu spun că suntem în aceeași situație ambele jucătoare, dar una se poate adapta mai ușor la situație. Eu pot să spun că mi-am ieșit puțin din rutină stând toată ziua ieri și neantrenându-mă așa cum mi-am dorit și m-am și dus în sală să bat un pic ca să nu treacă ziua fără să joc. Toate au un rol în viața de zi cu zi a jucătorului, dar nu o să găsesc scuze acum, că din cauza asta aș fi pierdut. Nu am reușit să ridic nivelul, să ating nivelul maxim azi și asta este" - Simona Halep.

Cu ce rămâne pozitiv de la Roland Garros

"Cred că este un lucru foarte pozitiv să termin turneul acesta în sferturi, consider că am avut meciuri bune, consider că jocul meu este la un nivel destul de ridicat. Poate ar trebui să joc mai multe meciuri, să mă antrenez mai mult în momentul ăsta, poate și presiunea și-a spus cuvântul, chiar dacă eu mă simt bine și sunt relaxată. Totuși atunci când intri pe teren simți o oarecare emoție în plus, dar sunt lucruri bune care în timp cred că o să ajute" - Simona Halep.

Despre tactica pe care a avut-o în meciul cu Amanda

"Am știut aproape din primele game-uri că trebuie să ridic mingea un pic și să o fac să se miște, dar nu mi-a mers jocul și nu mi-a mers corpul. Din cauza asta nu am reușit să ating nivelul maxim" - Simona Halep.

Tenisul nu se oprește la o înfrângere

"Consider că sferturi este un rezultat bun și cred că am jucat meciuri bune, am jucat cu jucătoare cu care nu am jucat înainte, așa că este un plus. Am învățat și eu din acest meci foarte multe, din acest turneu și merg cu încredere înainte. Tenisul nu se oprește la o înfrângere" - Simona Halep.

Despre ce urmează

"Merg să mă odihnesc câteva zile, iar apoi pe iarbă antrenamentele, dar mai am până atunci. Aș vrea să joc Eastbourne, am cerut wild-card, așa este planul, dar nu știu în momentul ăsta, e prea repede" - Simona Halep.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Gol de excepție    VIDEO  Alex Mitriță,   execuție perfectă  în derby-ul cu Dinamo!
Superliga
21.04

Citește mai mult

Răpus de blestemul Ramsey?  Celebritățile mureau când dădea gol! Ce s-a întâmplat înainte de   decesul lui Papa Francisc
Diverse

Cu ochii pe Europa League  FCSB poate primi un   ajutor uriaș în Liga Campionilor!  Totul depinde de câștigătoarea EL

2026, un vis  FC Argeș e cu un picior în Liga 1, dar Piteștiul încă așteaptă primele utilaje:   cum arată locul vechiului stadion „Nicolae Dobrin”
Liga 2

Știri ultima oră
23:53
„Am tras o singură concluzie” Ce a spus Mihai Rotaru după victoria cu Dinamo: „Parcursul este frustrant!”

23:39
Kopic vrea înapoi pe „Arc” Tehnicianul lui Dinamo, nemulțumit de meciurile de pe Arena Națională: „Nu simt aceeași energie”

22:41
„Câinii” au cerut penalty FOTO. Cel mai controversat moment din Dinamo - Craiova » Badelj a lovit mingea cu mâna, dar arbitrul n-a dat nimic

23:15
„Titlul e visul meu” Alex Mitriță, după supergolul cu Dinamo: „Asta e calitatea mea”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Top stiri din sport
Prăbușirea unui internațional    Jovan Markovic  nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Superliga
21.04
Prăbușirea unui internațional Jovan Markovic nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Citește mai mult
Prăbușirea unui internațional Jovan Markovic nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Papa Francisc a murit  Suveranul Pontif avea 88 de ani și   a iubit sincer fotbalul,  pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Special

Becali vs. Șucu   Se încinge derby-ul! „Anul trecut, a zis că e un eșec să termine în spatele lui FCSB. Anul ăsta, termină   în spatele lui Dinamo”

 „Adio, mulțumim!”     San Lorenzo,  echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
22.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %