Simona Halep a vorbit, într-o conferinţă de presă susţinută la Ostrava, despre duelul cu Cehia din sferturile FedCup (9-10 februarie). Numărul 3 WTA consideră că echipa României a fost aproape de o victorie în fața cehoaicelor în 2016, precizând că de data aceasta există o șansă în plus pentru tricolore.
"Este important pentru mine să facem un rezultat bun la Fed Cup anul acesta. Pot să spun că este cel mai mare obiectiv. Nu este uşor însă pentru că în echipă nu suntem foarte obişnuite să jucăm. Bineînţeles că avem câţiva ani de când jucăm împreună, dar săptămânal jucăm individual şi nu e uşor să te motivezi în grup.
Dar eu sper să fiu bine, să îmi fac treaba foarte bine pe teren, să ajut echipa să câştigăm întâlnirea cu Cehia. După cum bine ştim toţi, Cehia este o echipă foarte puternică, a câştigat de atâtea ori trofeul Fed Cup. Aşa că nu va fi uşor deloc, însă consider că în 2016 am fost foarte aproape să le învingem. Aşa că eu spun că există o şansă în plus faţă de data trecută", a spus Simona Halep, potrivit Agerpres.
"În Fed Cup nu e uşor să gestionezi emoţiile"
"Faţă de meciul precedent cu Cehia consider că avem şi noi mai multă experienţă în Fed Cup. Cred că anul trecut am câştigat meciuri importante. De asemenea, atmosfera în echipă cred că e mult mai bună. Suntem mult mai unite, mai mature. În Fed Cup nu e uşor să gestionezi emoţiile. Sunt emoţii diferite pentru că joci pentru ţara ta şi totul aduce o presiune în plus. Dar sper eu să facem faţă bine şi să ieşim învingătoare de data asta", a adăugat ea.
Despre suprafaţa de joc
"Suprafaţa nu e deloc uşoară, dar pentru toată lumea este la fel. Eu cred că deja m-am obişnuit cu ea. Mâine în primul meci oficial o să văd exact cum. Important e să ne concentrăm pe fiecare meci, iar la final să câştigăm. Nu contează că mai întâi e 2-0, 4-0 sau alt scor", a mai afirmat jucătoarea română.
Confruntarea dintre Cehia și România se va disputa pe hard, în perioada 9-10 februarie, în Ostravar Arena.
Programul meciurilor:
Sâmbătă, de la ora 14:00
Karolina Pliskova - Mihaela Buzărnescu
Katerina Siniakova - Simona Halep
Duminică, de la ora 14:00
Karolina Pliskova - Simona Halep
Katerina Siniakova - Mihaela Buzărnescu
Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova - Irina Begu/ Monica Niculescu
Întâlniri directe:
Karolina Pliskova vs Simona Halep 2-6
Katerina Siniakova vs Simona Halep 1-1
Karolina Pliskova vs Mihaela Buzărnescu 2-0
Katerina Siniakova vs Mihaela Buzărnescu 0-0
Cum arată cele două echipe:
România: Simona HALEP (3 WTA/386 la dublu), Mihaela BUZĂRNESCU (29 WTA/ 27 la dublu), Irina-Camelia BEGU (75 WTA/ 35 la dublu), Ana BOGDAN (105 WTA/ 360 la dublu) și Monica NICULESCU (106 WTA/ 51 la dublu). Căpitan nejucător: Florin Segărceanu.
Cehia: Karolina PLISKOVA (5 WTA/ 214 la dublu), Katerina SINIAKOVA (44 WTA/ 1 la dublu), Marketa VONDROUSOVA (72 WTA/ 102 la dublu) și Barbora KREJCIKOVA (215 WTA/ 2 la dublu). Căpitan nejucător: Petr Pala.
Cine este Cehia
Cehia este una din cele mai importante echipe din competiție, cu 11 titluri de campioană de-a lungul istoriei. Interesant este faptul că începând din 2011 cehoaiecele au câștigat șase titluri, ultimul în 2018.
Anii în care Cehia a câștigat FedCup: 1975, 1983, 1984, 1985, 1988, 2011, 2012, 2014, 2015, 2016, 2018.
Meciuri jucate în FedCup: 142 (107 victorii, 37 înfrângeri).
România și Cehia s-au întâlnit ultima dată în 2016, în sferturile competiției, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Atunci, victoria le-a revenit cehoaicelor cu 3-2 (meciul decisiv a fost cel de dublu).
Meciurile din sferturi:
Cehia - România
Franța - Belgia
Germania - Belarus
Australia - USA
*Echipele trecute primele vor fi gazdele meciurilor.
S-ar putea să te intereseze și:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro