Simona Halep, despre meciul cu Mihaela Buzărnescu: "Am jucat bine amândouă. M-am simțit încrezătoare pe teren și puternică psihic"

Simona Halep (7 WTA) a învins-o pe Mihaela Buzărnescu, scor 6-3, 4-6, 6-2, în turul al doilea de la Wimbledon. Fostul lider mondial a declarat că partida a fost una de nivel ridicat și că se simte pregătită pentru partida din runda următoare, unde o va întâlni pe Victoria Azarenka (40 WTA).

Simona Halep, la WimbledonFoto: wimbledon.com

"Este diferit, pentru că este din aceeaşi ţară şi colegă, stai cu ea la Fed Cup, la antrenamente de obicei acasă, în România. Însă când am intrat pe teren mi-am spus că este o adversară normală şi să nu mă gândesc la aceste lucruri. Dacă începi să te gândeşti, după aceea ţi se pierde concentrarea. Consider că astăzi am stat destul de bine mental şi am jucat un tenis bun, amândouă am jucat bine. Cred că joc ok, este mereu dificil pe iarbă, dar a fost un meci mai greu decât primul, astfel că este bine că l-am putut câştiga. Am avut şi momente dificile, am pierdut setul doi deşi am condus, iar apoi a trebuit să lupt până la final, pentru fiecare minge. M-am simţit încrezătoare pe teren şi puternică psihic", a spus Simona Halep, potrivit News.ro.

Simona a prefațat și partida cu Victoria Azarenka din turul al treilea: "Am avut meciuri foarte grele cu Azarenka în trecut, am jucat aici în urmă cu doi ani, cred. Va fi o mare provocare pentru mine, dificil, pentru că joacă agresiv şi nu este uşor pe iarbă, dar sunt încrezătoare că am şansa mea şi voi câştiga. Îmi doresc foarte tare să câştig fiecare meci pe care îl joc. La US Open când am revenit pe teren, pentru că am avut întreruperea, am fost mai agresivă. Şi aici am fost agresivă. Azarenka este o jucătoare solidă, care loveşte mingea puternic din toate poziţiile. Consider că trebuie să fiu puternică pe picioare, să nu mă duc în spate deloc, pentru că dacă merg în spate nu o să am prea multe şanse. Serviciul este important, va trebui să lucrez un pic, astăzi nu am servit grozav, dar am încredere, am mai câştigat aici, însă meciul este deschis, amândouă avem şansa noastră. Mă simt din ce în ce mai bine, sunt în creştere. Astăzi a fost mai bine”, a mai spus Halep, potrivit News.ro.

Halep vs Azarenka, meciuri directe:

2017, Wimbledon: 7-6(3), 6-2 pentru Halep

2015, US Open: 6-3, 4-6, 6-4 pentru Halep

2012, Linz: 6-1, 6-1 pentru Azarenka

2012, Doha: 6-3, 6-1 pentru Azarenka

Simona a mai spus că speră ca Andy Murray şi Serena Williams să joace la dublu mixt la Wimbledon pe terenul central, deoarece toată lumea va fi interesată să îi vadă.

“Sper să îi pună pe Andy Murray şi pe Serena pe terenul central, pentru că toată lumea o să se uite la ei. Sunt doi mari campioni şi cred că va fi o experienţă plăcută pentru toţi să îi vadă pe amândoi pe teren de aceeaşi parte”, a încheiat românca.

Britanicul Andy Murray şi americanca Serena Williams fac pereche la dublu mixt la Wimbledon şi vor juca în primul tur cu echipa Andreas Mies/Alexa Guarachi (Germania/Chile).

Competiția de la "All England Lawn Tennis and Croquet Club" poate fi urmărită în România în direct pe Eurosport (1, 2 și pe Eurosport Player) și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Știri ultima oră

11:14
LIVE Metalul Buzău - Rapid se joacă acum, în sferturile de finală ale Cupei României. Partidă echilibrată în primele 20 de minute

20:03
Dinamo dă lovitura! „Câinii”, acord pentru unul dintre cei mai valoroși jucători ai naționalei U21 » Suma plătită și când ajunge la București

20:12
Măldărășanu, nemulțumit Antrenorul critică atitudinea echipei sale, în ciuda victoriei cu CSM Reșița: „Au jucat cu frâna de mână trasă. Nu e ok”

18:48
Louis Munteanu, apărat Daniel Pancu protejează perla naționalei U21 de critici: „ Nu e arogant. E greu să-ți vezi numele peste tot”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți
Cazul Roșca

Cristian Geambașu: Cazul Roșca

Cristian Geambașu: Cazul Roșca
Colții lui Șucu

Vlad Nedelea: Colții lui Șucu

Vlad Nedelea: Colții lui Șucu
Șucu e vinovat, nu Șumudică

Dan Udrea: Șucu e vinovat, nu Șumudică

Dan Udrea: Șucu e vinovat, nu Șumudică
Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?

Cătălin Tolontan: Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?

Singuri acasă

Cristian Geambașu: Singuri acasă

Cristian Geambașu: Singuri acasă
Harașo, Totti!

Cristian Geambașu: Harașo, Totti!

Cristian Geambașu: Harașo, Totti!
Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!

Dan Udrea: Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!

Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților

Cristian Munteanu: Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților

Petrecere pe Titanic

Cristian Geambașu: Petrecere pe Titanic

Cristian Geambașu: Petrecere pe Titanic
Hai, minune!

Radu Naum: Hai, minune!

Radu Naum: Hai, minune!
Pe cine și de ce s-a supărat Mircea Lucescu

Dan Udrea: Pe cine și de ce s-a supărat Mircea Lucescu

Dan Udrea: Pe cine și de ce <span>s-a</span> supărat Mircea Lucescu
Lucescu nu mai are răbdare

Remus Răureanu: Lucescu nu mai are răbdare

Zâmbetul

Cristian Geambașu: Zâmbetul

Cristian Geambașu: Zâmbetul
Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?

Cătălin Tolontan: Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?

Piedone e inchizitorul României?

Dan Udrea: Piedone e inchizitorul României?

A fost doar ghinion?

Silviu Tudor Samuilă: A fost doar ghinion?

Lucescu e mulțumit

Cristian Geambașu: Lucescu e mulțumit

Cristian Geambașu: Lucescu e mulțumit
Istoria sportului nostru e și cu Nadia, și cu Ceaușescu

Radu Naum: Istoria sportului nostru e și cu Nadia, și cu Ceaușescu

Ce a căutat Valentin Ceaușescu la Gala Sportului Românesc?

Dan Udrea: Ce a căutat Valentin Ceaușescu la Gala Sportului Românesc?

Top stiri din sport

Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %