Cristian Geambașu: Simona vrea să scrie

• Dubla campioană de Grand Slam se gândește să își spună povestea într-o carte. Nimic mai simplu, nu?

Inspirată de cartea autobiografică a lui Andre Agassi, Simona Halep ar vrea la rându-i să-și scrie povestea vieții și a carierei. Mărturisește fosta campioană de la Roland Garros că până nu demult era contra ideii de a scrie o carte. Asta, adaugă ea, în special din cauză că este o persoană “mai” introvertită.

Evenimentele din ultimii doi ani, adică problemele legate de acuzația de dopaj, suspendarea și procesul căruia a trebuit să îi facă față, i-au schimbat perspectiva. Acum, după tot tumultul, pare pregătită să se aștearnă la scris. Clar, Simona are material epic cu toptanul.

Lumea scrie, lumea nu citește

Îmi permit să îi dau un sfat pentru că urmează să intre pe un teritoriu care îmi este totuși  familiar. Așa cum nu m-am aventurat să îi spun cum să joace, acum îi atrag atenția că treaba asta cu scrisul este destul de complicată. Iar uneori riscă să fie mai grea decât tenisul.

Riscul este amplificat de faptul că trăim vremuri în care cam toată lumea are impresia că se pricepe să scrie, rețelele sociale fiind tribuna gazdă a hectare de inepții, și colectoare a tuturor agramatismelor.

Lumea scrie, de citit în schimb îi auzi pe foarte puțini că ar face-o. Și dacă se întâmplă asta se reped la cărți de așa-zisă dezvoltare personală sau la colecții de citate pe care apoi le servesc ca pe niște nestemate care le împodobesc panseurile șchioape. 

Ghostwriter

“Open”, autobiografia lui Andre Agassi din 2009, cartea care a inspirat-o pe Simona este foarte bine scrisă, dar nu este scrisă de Andre Agassi. Știu că adevărul este un oaspete neinvitat, dar trebuie acceptat și el, acolo, într-un colț.

Andre Agassi doar a povestit, iar altcineva a scris. Acel cineva poartă și un nume, JR Moehringer. Respectivul este un jurnalist american consacrat, memorialist și “biographical ghostwriter”, cum spun anglofonii. Pe românește, scriitorul din umbră.

El a dat o formă literară poveștilor, a știut să filtreze bucuriile, amărăciunile, frustrările, decepțiile, triumful, culpabilitatea. Precizare necesară, domnul Moehringer și-a asumat calitatea de ghostwriter și a fost plătit pentru munca lui, la o sumă pe care a convenit-o cu personajul cărții.

Autorii nu sunt autorii de pe copertă

Acesta este un tipar respectat până la suprapunere de toate autobiografiile marilor sportivi. Zlatan, Federer, Murray, chiar și aproape sanctificatul Brad Gilbert pentru a lui “Winning ugly” (Câștigând urât). Lumea trebuie să știe că toate aceste cărți suplu scrise, profesionist structurate, șlefuite la un nivel literar remarcabil, și cu un evident simț al narațiunii, nu sunt opera efectivă a celor care apar ca autori pe prima copertă.

Iar asta nu pentru că respectivii nu ar fi niște oameni inteligenți, simpatici, cu umor, cu dileme existențiale, cu remușcări, cu revelații. Dar scrisul este altă meserie. Grea și frumoasă. Așa cum JR Moehringer nu poate să dea inside-out-urile lui Agassi pe terenul de tenis, nici Agassi nu poate să surprindă tensiunea frazei lui JR Moehringer.

Cine se bagă? Sau o scrie singură?

De aceea, cred că pe Simona, în cazul că nu își schimbă gândul, o așteaptă o aventură pentru care nu este pregătită. Asta exceptând cazul în care și-a găsit deja pe cineva care să îi pună în pagină poveștile. Ar fi varianta ideală și din ce mai știu se găsesc mușterii pentru o astfel de întreprindere. Neavând nicio chemare pentru meseria de scrib, posibil nici vreun talent pentru așa ceva, mă exclud cu fermitate din discuție. Ca să nu își închipuie cineva altceva. 

Ce vreau să spun în concluzie este să nu încetăm să îi iubim pe eroii legendari ai sportului, dar să apreciem și munca celor care le spun poveștile. Încă o dată, nu e o treabă de amator.