Simona Halep îşi va prezenta, sâmbătă, la Constanţa, trofeul de la Wimbledon, la bordul unui autobuz etajat, după care în Piaţa Ovidiu va avea loc un spectacol în cinstea fostului număr 1 mondial, în cadrul căruia jucătoarea de tenis va avea parte de mai multe surprize, informează News.ro.
Primăria Constanţa a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că Simona Halep îşi va prezenta trofeul de la Wimbledon în faţa constănţenilor şi a turiştilor.
Ceremonia va debuta la ora 17.00, la Sala Sporturilor, acolo unde Simona Halep îşi va prezenta trofeul de la Wimbledon la bordul unui autobuz etajat. Acesta va circula pe traseul bulevardul Tomis, Termele Romane - bulevardul Regina Elisabeta - Piaţa Ovidiu.
Tot de la ora 17.00, în Piaţa Ovidiu este programat un concert susţinut de Ştefan Ştiucă & The Mob, iar de la ora 17.30 Simona Halep va urca pe scena amplasată în Piaţa Ovidiu unde va avea parte de multe suprize, a precizat Primăria Constanţa.
Miercuri, Simona Halep şi-a prezentat trofeul de la Wimbledon pe Arena Naţională din Bucureşti.
Pe data de 13 iulie, Simona Halep a câştigat turneul de tenis de la Wimbledon, după ce a învins-o în finală pe Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro