Simona Halep, pregătirile pentru noul sezon, echipa cu care va pleca în Australia și ce spune despre un antrenor "permanent"

Colaborarea cu Darren Cahill este istorie pentru moment, iar liderul mondial a vorbit cu jurnaliștii de la Daily Telegraph despre cine va face parte din echipa sa. Lider mondial (în total) deja de 60 de săptămâni, Simona Halep a anunțat numele celor alături de care va aborda Australian Open, primul Grand Slam al lui 2019 (competiție unde anul acesta a ajuns până în finală).

Simona HalepFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

De menționat că Simona este singura jucătoare din TOP 15 WTA care nu va evolua în prima săptămână a noului sezon. Halep este înscrisă la Sydney (7-12 ianuarie, competiție din categoria Premier).

Darren Cahill a renunțat, cel puțin pentru moment, la colaborarea cu Simona Halep, iar liderul ierarhiei WTA nu s-a grăbit să aducă un tehnician de valoare în locul celui alături de care a câștigat primul Grand Slam din carieră și a devenit numărul 1 în lume.

La Australian Open (primul mare obiectiv pentru toți jucătorii și jucătoarele din circuit în debutul de an), Simona Halep va avea o echipă formată din trei persoane: sparring-partner-ul Vasile Antonescu, fizioterapeutul Andrei Cristofor şi preparatorul fizic Teo Cercel.

"Voi merge în Australia cu un sparring-partner şi am primit deja ajutor din partea căpitanului echipei de Fed Cup a României. Sunt foarte fericită cu această echipă şi nu vreau să mă grăbesc să-mi numesc un antrenor permanent" - Simona pentru Daily Telegraph.

Australian Open (ediția cu numărul 107) va avea loc în perioada 14-27 ianuarie 2019. Ultimii câștigători ai competiției de Grand Slam sunt Caroline Wozniacki (a trecut în finală tocmai de Simona Halep) și Roger Federer (l-a depășit pe Marin Cilic). Halep are de apărat 1300 de puncte la turneul de la Antipozi.

S-ar putea să te intereseze și:

Simona Halep despre Crăciunul în familie, planurile pentru 2019 și de ce nu a mers niciodată cu colindul

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
12:48

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate
15:59

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal
15:42

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni
Campionate
11:05

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”
Superliga
10:39

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată
Handbal
12:23

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu
Campionate
13:14

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 
Campionate
13:09