Simona Halep: "Simt că am muncit bine, sunt la un nivel ridicat. E bine să fiu din nou într-o finală de Grand Slam"

Victorie în două seturi cu puternica Garbine Muguruza, iar Simona Halep este din nou în ultimul act de la Paris (pentru a treia oară în carieră). Fericită după calificarea în finala de la Roland Garros, jucătoarea noastră a vorbit despre duelul cu iberica, despre meciul care va urma și despre cum se simte acum. "Simt că am muncit bine, sunt la un nivel ridicat. E bine să fiu din nou într-o finală de Grand Slam", a punctat, printre altele, liderul ierarhiei WTA. Pentru trofeu, Simona va lupta cu Sloane Stephens.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Simt că am muncit bine, am făcut ceea ce a trebuit, sunt la un nivel ridicat și mă bucur că sunt și sănătoasă - nu am niciun fel de problemă. Vom vedea ce se va întâmpla, e bine să fiu din nou într-o finală de Grand Slam, este chiar nemaipomenit.

A fost un meci greu, era normal să fie așa, e locul trei în lume. A fost locul unu, a câștigat două Grand Slam-uri, este o jucătoare extraordinară. M-a motivat stilul ei de joc, am luptat pentru fiecare punct, chiar dacă am fost condusă în setul doi. Am simțit că am șansa să câștig, că am jocul potrivit pentru a câștiga meciul și nu am cedat nicio clipă, ceea ce a fost bine.

Fizic cred că am fost un pic mai puternică, chiar și la lovituri, chiar dacă ea a lovit tare am blocat unele lovituri și chiar am pus și eu putere în mingi. Cred că împreună a ieșit un meci foarte bun. La nivelul acesta cred că toate jucătoarele știu cum să privească un meci, o semifinală de Grand Slam mai ales. Înainte să intru pe teren am vorbit cu Darren și am făcut-o despre meci, nimic altceva.

Eu am o relație foarte specială cu Gică Hagi, este un om care mereu mi-a dat sfaturi bune și m-a motivat prin ceea ce a făcut el și prin vorbele lui. Este un moment deosebit să-l am în loja mea, așa ca și pe Gică Popescu. E plăcut să ajung la nivelul acesta, le mulțumesc pentru susținere și poate de data asta au venit cu noroc și va fi bine sâmbătă.

Cred că m-am relaxat mai mult și nu mai pun așa multă presiune pe mine din punct de vedere al emoțiilor. E normal să am, așa sunt eu făcută și am acceptat această latură" - Simona Halep, într-o conferință de presă.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
18:30

Citește mai mult

Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
16:39

Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3
16:11

Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
18:11

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Chivu, în pericol Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis  de la Parma » Care e motivul
Stranieri
17:56

Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
18:15

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Verdict din Spania Un renumit arbitru din LaLiga a analizat cele  3 faze controversate  din Dinamo - FCSB și  îi dă dreptate lui MM:  „VAR trebuia să intervină la toate!”
Superliga
15:29