Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, medaliate cu aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de dublu vâsle, au fost nominalizate pentru "Echipajul Feminin al Anului" de către Federația Internațională de Canotaj.
Ceremonia de premiere "World Rowing Awards" se va desfăşura pe 29 ianuarie 2022, în sistem virtual, conform Federaţiei Române de Canotaj.
La Jocurile Olimpice de la Tokyo, România a obţinut o medalie de aur, la dublu vâsle feminin (Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş) şi trei de argint (Ana-Maria Popescu la spadă, echipajul masculin de patru rame fără cârmaci - Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari şi cel de dublu rame masculin - Marius Cozmiuc, Ciprian Tudosă). Cu doar patru medalii, România a încheiat pe locul 46 în clasamentul pe medalii.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro