Cluburile din Premier League au contestat dur arbitrajul video, mai ales după o serie de decizii eronate în acest sezon, iar președintele FIFA a reacționat și a subliniat că sistemul va fi îmbunătățit pentru a putea înlătura orice tip de greșeală.
Gianni Infantino spune că jucătorii și antrenorii vor putea cere revizuirea a cel puțin două faze dintr-un meci de fotbal
Cluburile din Premier League i-au pus gând rău VAR-ului, după o serie de decizii care au influențat mai multe jocuri din cel mai puternic campionat din lume.
Mai mult decât atât, cei de la Wolverhampton Wanderers au înaintat o rezoluție prin intermediul căreia au solicitat eliminarea video arbitrajului din sezonul următor. Această rezoluție va fi supusă la vot pe 6 iunie, în cadrul Adunării Generale anuale din Premier League.
În cazul în care două treimi dintre cluburile prezente în cea mai importantă competiție din Anglia (adică 14 din cele 20 de echipe) vor vota „pentru”, atunci VAR-ul va fi scos din funcțiune în campionatul englez.
Gianni Infantino, actualul președinte al FIFA, a reacționat după valul de critici venit din Anglia și a transmis că sistemul va fi îmbunătățit.
„S-a creat o tehnologie mai simplă, cu mai puține camere și, prin urmare, mai accesibilă pentru toată lumea. Sistemul este deja testat, iar antrenorii fiecărei echipe vor putea solicita ajutorul VAR-ului de două ori.
Și jucătorii își vor putea îndemna antrenorii să solicite revizuirea unei faze. În cazul în care în urma revizuirii solicitate are loc o modificare a deciziei inițiale adoptate de arbitru, echipa care a cerut consultarea fazei își va păstra cele două oportunități de a cere o reluare a jocului” - Gianni Infantino, potrivit Mundo Deportivo.
\uD83C\uDD95 Infantino anuncia una nueva versión del VAR
— Mundo Deportivo (@mundodeportivo) May 17, 2024
\uD83C\uDFA5 El presidente de la FIFA adelanta que está en estudio la posibilidad de que cada equipo pueda solicitar la revisión de dos jugadas, al estilo del 'ojo de halcón' del tenishttps://t.co/7WqBJ6rwnt
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro