„Nu” pentru Steaua '86  Câștigătorii Cupei Campionilor Europeni  nu vor fi incluși  pe lista foștilor sportivi care primesc indemnizații. Excepția este Ienei
Steaua, campioana Europei în 1986. Fotomontaj: Adrian Drăgan

„Nu” pentru Steaua '86 Câștigătorii Cupei Campionilor Europeni nu vor fi incluși pe lista foștilor sportivi care primesc indemnizații. Excepția este Ienei

  • Câștigătorilor Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986 li s-a comunicat în mod oficial că nu vor primi indemnizații lunare în valoare de 1.200€.
  • Surse din ANS au dezvăluit pentru GOLAZO.ro că solicitarea de a primi rente a fost respinsă de Academia Română, cea care, conform legii, poate modifica listele cu beneficiarii la solicitarea și justificarea diverselor federații sau ministere
  • Singurul care va fi adăugat pe lista celor 1.650 de beneficiari este antrenorul de la Sevilla, Emeric Ienei (87 de ani).

În urmă cu aproape 3 săptămâni, membrii generației Sevilla au mers la Elisabeta Lipă pentru a-i sprijini în obținerea unor rente în valoare de 6.240 de lei net pe lună, oferiți de Statul român pentru “pentru realizări deosebite şi pentru recompensarea unei activităţi de notorietate în domeniul culturii, ştiinţei şi sportului”.

Eduard Novak, atac dur  Fostul ministru al sportului le vrea desființate pe  CS Dinamo și CSA Steaua : „Se cheltuie anual 250 de milioane € cu sportivii”
Citește și
Eduard Novak, atac dur Fostul ministru al sportului le vrea desființate pe CS Dinamo și CSA Steaua: „Se cheltuie anual 250 de milioane € cu sportivii”
Citește mai mult
Eduard Novak, atac dur  Fostul ministru al sportului le vrea desființate pe CS Dinamo și CSA Steaua : „Se cheltuie anual 250 de milioane € cu sportivii”

Răspunsul oficial pentru generația Steaua '86

În decursul zilei de astăzi, membrilor generației Steaua '86 le-a fost comunicat că nu vor primi acest timp de indemnizații, cu excepția lui Emeric Ienei.

Academia Română, invocând legea, a stabilit ca nu se poate și a anunțat Agenția Națională pentru Sport, care la rândul ei le-a comunicat steliștilor decizia.

Motivul e reprezentat numărul limitat de locuri pe care Statul român îl are pentru acest tip de rente. Președintele Academiei ar fi de acord să mărească numărul, însă acest lucru se poate face doar printr-o hotărâre de Guvern.

Pe listă sunt 1.650 de beneficiari. Sportului i-au fost alocate doar 115 locuri și, până acum, numărul nu a putut fi mărit, astfel că alte câteva zeci de sportivi sunt în așteptare.

“Din păcate, pe listă intră un nume nou doar atunci când moare cineva de pe lista inițială”, a explicat anterior o sursă din sistem, pentru GOLAZO.ro.

Generația Steaua '86 număra 16 jucători și 2 antrenori. Duckadam, Iovan, Majearu și Bumbescu “au prins lista” de câțiva ani, Lucian Bălan și Ilie Bărbulescu au decedat, iar Emeric Ienei ar urma să primească acest tip de indemnizație, așa că rămân doar 11 campioni ai Europei de adăugat: Belodedici, Boloni, Tudorel Stoica, Lăcătuș, Pițurcă, Balint, Stângaciu, Marin Radu II, Weisenbacher,. Pistol și Anghel Iordănescu.

0,36%
din suma totală acordată de Stat pentru aceste indemnizații de merit ajunge la foști fotbaliști. Procentul alocat sportului este de 6,85%

Cine se află pe lista actuală

În acest moment, lista oamenilor din sport care primesc astfel de indemnizații cuprinde 113 nume, conform documentelor din septembrie 2024.

Printre ele, foști antrenori ai unor campioni mondiali sau olimpici, cum ar fi:

  • Doina Sava - înot
  • Dan Podeanu - scrimă
  • Zsolt Gyngyossy - atletism
  • Viorel Filimon - tenis de masă
  • Octavian Bellu și Mariana Bitang - gimnastică
  • Gheorghe Simion sau Titi Tudor - box.

Dar și foști mari sportivi (Ilie Năstase, Mihai Leu) și antrenori, arbitri sau profesioniști mai puțin cunoscuți din federațiile de kaiac canoe, lupte, judo, handbal, popice sau tir sportiv.

În afara lui Ștefan Iovan, Helmuth Duckadam, Adrian Bumbescu și Mihail Majearu, membri ai generației Steaua ‘86 care și-au depus singuri dosarele și au fost acceptați cu ani în urmă, pe lista actuală mai sunt doar doi oameni din fotbal: Dudu Georgescu (fotbalist la Dinamo și la națională, dar și golgeterul all-time al Ligii 1) și Ioan Igna (fost mare arbitru)

Agenția Națională pentru Sport își gestionează propria listă, iar restul de peste 1.500 de locuri sunt atribuite de Academia Română, Uniunea Arhitecților din România (UAR), Uniunea Artiștilor Plastici (UAP), Uniunea Cineaștilor din România (UCIN), Uniunea Compozitorilor și Interpreților de Muzică, Ministerul Educației, Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Teatrală din România (UNITER).

595 de rente viagere
plătește statul român către medaliații olimpici și către campioni mondiali ori europeni. Suma totală se ridică la 8,8 milioane de euro anual
Sondaj AtlasIntel pentru HotNews. Surpriză în topul aprecierii electoratului. După Ilie Bolojan, un alt politician l-a depășit pe Călin Georgescu

Știrile zilei din sport
Secretul Scandinaviei   Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și   au superfotbaliști  ca Haaland și Hojlund
Campionate
12:29

​Sărbători interzise  Un campion român s-a ridicat din sărăcie: „Ce sărbători?   Lua mama ceva pe datorie și cam atât...”
Lumini și umbre
12:05

Ancelotti a decis!  Tehnicianul lui   Real Madrid  știe unde vrea să antreneze sezonul viitor
Campionate
11:53
Ancelotti a decis! Tehnicianul lui Real Madrid știe unde vrea să antreneze sezonul viitor
Citește mai mult
Ancelotti a decis! Tehnicianul lui Real Madrid știe unde vrea să antreneze sezonul viitor
CFR e numai una   Președintele Balaj   laudă spectacolul  făcut de clujeni: „Ce ar fi însemnat campionatul fără noi?”
Superliga
11:23

Știri ultima oră
13:50
„Avem și noi durerile noastre” O fostă vedetă, apel profund la înțelegere: „Publicul e nedrept de multe ori”
„Avem și noi durerile noastre” O fostă vedetă, apel profund la înțelegere: „Publicul e nedrept de multe ori”
12:29
Secretul Scandinaviei Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și au superfotbaliști ca Haaland și Hojlund
Secretul Scandinaviei  Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și au superfotbaliști ca Haaland și Hojlund
12:05
​Sărbători interzise Un campion român s-a ridicat din sărăcie: „Ce sărbători? Lua mama ceva pe datorie și cam atât...”
​Sărbători interzise Un campion român s-a ridicat din sărăcie: „Ce sărbători? Lua mama ceva pe datorie și cam atât...”
11:23
CFR e numai una Președintele Balaj laudă spectacolul făcut de clujeni: „Ce ar fi însemnat campionatul fără noi?”
CFR e numai una  Președintele Balaj  laudă spectacolul făcut de clujeni: „Ce ar fi însemnat campionatul fără noi?”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller
Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se <span>caută-n</span> coarne
Top stiri din sport
Tragedie în Croația  Un fost internațional a murit într-un   accident rutier șocant ! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Campionate
11:01
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Citește mai mult
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant ! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Cine arbitrează Rapid - U Cluj  „Centralul” partidei, lăudat de   Marius Șumudică : „Este cel mai bun din România!”
Superliga
10:23
Cine arbitrează Rapid - U Cluj „Centralul” partidei, lăudat de Marius Șumudică: „Este cel mai bun din România!”
Citește mai mult
Cine arbitrează Rapid - U Cluj „Centralul” partidei, lăudat de Marius Șumudică : „Este cel mai bun din România!”
Boupendza, comemorat în Turcia    FOTO:  Gestul făcut pe stadionul lui   Galatasaray  de Mario Lemina, fost coleg cu atacantul la națională
Campionate
10:01

„Taci cu Talpan!”  Arlauskis și-a ales partea în „războiul civil”:   „FCSB este Steaua!  Duminică joacă Steaua cu CFR”
Superliga
09:34

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
19.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa