Steaua - Timisoara 3-3/ Egal in prelungiri

Steaua a obtinut un punct in minutele de prelungire ale derby-ul etapei a 29-a cu Timisoara, scor 3-3, desi pe parcursul partidei a fost de doua ori la conducere! Dupa o prima repriza foarte buna a stelistilor, banatenii au revenit si au fost aproape de o victorie in Ghencea, dupa dubla lui Contra (min. 85, 88). Jelev a salvat, insa, un punct, inscriind in minutul al treilea al prelungirilor.

Steaua - TimisoaraFoto: poli.tm.ro

Click aici pentru rezultatele si clasamentul Ligii 1!

Esecul usturator inregistrat in Giulesti in etapa trecuta pare sa-i fi ambitionat pe stelisti, ros-albastrii incepand in forta derby-ul cu Timisoara. Plesan l-a incercat pe Taborda inca din primul minut cu un sut din afara careului, balonul trecand, insa, peste transversala. Zapata le-a dat emotii stelistilor in minutul al treilea, cand a scapat in fata un balon sutat de Contra, dar columbianul a revenit si a retinut. Pressingul agresiv al stelistilor a dat roade, timisorenii gresind in dese randuri, Taborda fiind cel care a intervenit decisiv in nenumarate ocazii. Golul Stelei a venit in minutul 33, cand centrarea din lovitura libera a lui Nicolita este respinsa de Curtean pana la Golanski, polonezul sutand cu stangul la coltul scurt. Pana la pauza, Taborda a continuat sa fie cel mai bun jucator al timisorenilor, avand interventii sigure in fata unei Stele care si-a redescoperit pofta de joc.

In repriza a doua, banatenii au iesit mai motivati de la vestiare si au avertizat Steaua inca din primul minut. Contra a centrat de pe partea dreapta la Bonfim, aflat nemarcat in careul stelist, dar jucatorul Timisoarei reia peste poarta. O greseala a lui Plesan din minutul 48 duce la egalarea situatiei pe tabela de marcaj. Goga intercepteaza un balon si ii paseaza lui Cocis, care scapa singur cu Zapata si inscrie la coltul lung primul sau gol din Liga 1. Timisoara preia controlul partidei, dominandu-i pe adversarii ros-albastri. Prima actiune a Stelei la poarta lui Taborda din repriza secunda a venit in minutul 59, cand Stancu a sprintat catre careul advers, i-a pasat lui Nicolita in dreapta, dar sutul acestuia din urma a lovit plasa laterala. Jocul dintre cele doua echipe se calmeaza, Steaua si Timisoara neavand curajul sa riste.

Goga are sansa de a-si pune echipa in avantaj in minutul 75, dar ramas singur cu Zapata in dreapta careului mic, trimite peste poarta. Artiom Karamian recupereaza un balon in careul banatean, Bonfim incearca sa respinga dar il faulteaza pe armean si Coltescu acorda penalty, transformat de grecul Kapetanos.Acelasi Bonfim este faultat in propriul careu de catre Parpas, iar Contra restabileste egalitatea, transformand cu siguranta lovitura de la 11 metri. "Gaina batrana" Contra a dus pentru prima data pe Timisoara in avantaj, inscriind din lovitura libera in minutul 88. Finalul tensionat si-a pus amprenta pe defensiva banateana, Jelev reusind sa egaleze in minutul 93, dupa ce a ramas nemarcat in centrul careului.

Echipe de start:

Steaua: Zapata, Golanski, Parpas, Jelev, P. Marin, Nicolita, O. Petre, Plesan, Arm. Karamian, Stancu, Kapetanos

Rezerve: Tatarusanu, Emeghara, Tanase, Toja, Baciu, Surdu, Art. Karamian

Timisoara: Taborda, Bonfim, Mera, Cisovsky, Sepsi, Cocis, Bourceanu, Dede, Contra, Curtean, Goga

Rezerve: Pantilimon, Luchin, Maxim, Cl. Ionescu, Kozak, Nibombe, Magera

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 