Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

Debut de coșmar  Ștefan Bodișteanu  a lăsat România pentru altă națională și a bifat primele minute într-un eșec rușinos
Campionate
23.03

Nu renunță la Alibec Rapid începe un nou asalt pentru  vedeta lui Hagi:  „Poate a treia oară va fi cu noroc”
Superliga

„Cred că va fi benefic”   Mirel Rădoi  vede jumătatea plină după înfrângerea cu Bosnia: „Acum știi ce ai de făcut” + ce spune bosniacul Craiovei
Nationala

Ajunge Drăguș la FCSB? Cum a reacționat impresarul atacantului României: „ 50.000 de euro pe lună?  Poate dacă își ia alt agent!”

„Mi-ar plăcea să-i văd aici” Fotbaliștii doriți de Rivaldo la  Barcelona:  „Un mare plus pentru echipă”

„Uitați-vă la mine când vorbesc!”   Cristiano Ronaldo  a răbufnit înainte de returul cu Danemarca: „Nu e vorba despre mine! Semnez acum pentru asta!”
Liga Națiunilor

„M-a șocat ce-a făcut”   Mihai Stoica,  reacție dură la adresa lui Rațiu: „N-am crezut că se poate transforma așa!”
Nationala
22.03

alt-text
Tenis
22.03

Gabriela Ruse, abandon Nevoită să se retragă după primul set cu Aryna Sabalenka, liderul mondial, din cauza unei accidentări

Vești proaste din Africa Joyskim Dawa, accidentat la naționala Camerunului! Primul diagnostic

Handbal
22.03

„Ne-a ieșit ce am pregătit” Crina Pintea, după victoria categorică în fața Rapidului: „N-am mai jucat un astfel de meci”

Citește mai mult
„Ne-a ieșit ce am pregătit” Crina Pintea , după victoria categorică în fața Rapidului: „N-am mai jucat un astfel de meci”
  • 1
  • ...
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • ...
  • 109