Ștefan Neda
Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.
Citește mai multSunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.
Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.
După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.
După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

David Coote, noi acuzații Arbitrul britanic care l-a înjurat pe Klopp, acuzat de implicare în pariuri: „Sper că ai făcut cum am discutat”
Citește mai mult
Eroarea Elisabetei Lipă Gafa de proporții comisă la adresa lui Ciolacu în duminica alegerilor
Citește mai mult
Amorim și-a făcut planul Noul antrenor al lui Manchester United a pregătit lista pentru transferuri. Ce atacant vrea în pauza de iarnă
Citește mai mult
Atac la patronul PSG Suporterii lui Bayern au afișat bannere împotriva lui Nasser Al-Khelaifi, la meciul din Champions League. Ce îi reproșează
Citește mai mult
Guardiola s-a zgâriat pe față Antrenorul lui City, după șocul cu Feyenoord din Champions League: „ Am vrut să mă rănesc ”
Citește mai mult
Rotaru, încrezător Finanțatorul Craiovei speră la titlu, după 2-1 UTA + Ce spune despre Screciu și Cicâldău
Citește mai mult