Ștefan Neda
Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.
Citește mai multSunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.
Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.
După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.
După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

Drăgușin, lăudat de englezi Fundașul român a fost integralist în spectacolul făcut de Tottenham pe Etihad, 4-0 cu City: „ A fost ca un zid ”
Citește mai mult
Parma - Atalanta 1-3 Cu Dennis Man titular și Mihăilă intrat la pauză, „cruciații” au pierdut pe teren propriu
Citește mai mult
Mititelu schimbă planul Patronul lui FC U Craiova nu mai vrea antrenor la echipă, după demiterea lui Marius Croitoru: „Decizia o voi lua în decembrie”
Citește mai mult
România - Uruguay 21-23 „Stejarii” au pierdut la limită ultimul meci de pregătire din acest an
Citește mai mult
Rangers - Dundee Utd 1-1 Ianis Hagi, din nou în teren pentru formația lui Clement: „Impact important”
Citește mai mult
„Simțim că suntem susținuți” Ianis Stoica, încrezător în revenirea lui Hermannstadt după victoria cu U Cluj, scor 2-1
Citește mai mult