Superliga n-a murit: Planul bogaților din fotbal merge mai departe

Superliga n-a murit: Planul bogaților din fotbal merge mai departe

Joan Laporta, președintele Barcelonei, insistă că proiectul Superligii europene este încă "viu", deși majoritatea cluburilor fondatoare s-au retras la scurt timp după lansare.

Foto:

Juventus Torino, Real Madrid şi FC Barcelona sunt singurele cluburi care nu s-au retras oficial din Superliga europeană, proiect lansat în luna aprilie de 12 formații europene.

Cluburile retrase au semnat un acord cu UEFA prin care le este interzis să mai adere la astfel de proiecte. Chiar și așa, Joan Laporta vede încă Superliga ca o competiție ce ar putea să aibă loc în viitor.

”Proiectul este <>. Cele trei cluburi care apără competiția câștigă toate procese intentate împotrivă. UEFA nu poate opri Superliga, iar presiunea pusă pe echipele din Anglia pentru a nu adera, nu are niciun efect. Desigur, proiectul ar fi putut fi prezentat într-o manieră mai bună”, a declarat Laporta, conform Reuters.

Laporta a adăugat că, deși situația Barcelonei nu este bună din punct de vedere financiar, a discutat când a fost instalat președinte cu PSG pentru transferul lui Neymar. Brazilianul ar fi fost deschis pentru o revenire, dar regulile fair-playului financiar i-au împiedicat pe catalani să-l aducă pe Camp Nou.

Nasser Al-Khelaifi, președintele PSG, atacă dur Barcelona, Real Madrid și Juventus

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

CHAMPIONS LEAGUE  S-a terminat etapa #1: Barcelona ia cel mai rapid  „roșu”  din istorie și pierde cu Monaco! Brest, prestație memorabilă
Liga Campionilor
19.09
CHAMPIONS LEAGUE S-a terminat etapa #1: Barcelona ia cel mai rapid „roșu” din istorie și pierde cu Monaco! Brest, prestație memorabilă
Citește mai mult
CHAMPIONS LEAGUE  S-a terminat etapa #1: Barcelona ia cel mai rapid  „roșu” din istorie și pierde cu Monaco! Brest, prestație memorabilă
9 luni fără fotbal   Dorin Rotariu  nu joacă nici la Ankaragucu: „Sper să înceapă, pentru că are multe calități”
Stranieri

Andrei Ivan vrea titlul   Starul Universității Craiova crede că este  anul oltenilor : „Am avut un start foarte bun”
Liga 1
19.09
Andrei Ivan vrea titlul Starul Universității Craiova crede că este anul oltenilor: „Am avut un start foarte bun”
Citește mai mult
Andrei Ivan vrea titlul   Starul Universității Craiova crede că este anul oltenilor : „Am avut un start foarte bun”
Demisie înainte de „tricolori”! Decizie radicală în Cipru: selecționerul Timur  Ketsbaia a părăsit naționala
Nationala
19.09
Demisie înainte de „tricolori”!Decizie radicală în Cipru: selecționerul Timur Ketsbaia a părăsit naționala
Citește mai mult
Demisie înainte de „tricolori”! Decizie radicală în Cipru: selecționerul Timur Ketsbaia a părăsit naționala