- Concubinajul dintre conducerile cluburilor și facțiunile ultras este prea vechi pentru a fi stins cu un mesaj al lui Șumudică pe rețelele sociale
Zidul Galben, originalul, nu a participat la numirea lui Nico Kovac în postul de antrenor al Borussiei Dortmund. Nici la demiterea lui Nuri Șahin sau a lui Edin Terzic. Ciudat, nu?
Cei 25.000 de oameni care umplu peluza de pe Westfalenstadion își susțin echipa cu o forță de esență de sorginte războinică. Dar nu iau decizii administrative în cadrul clubului pe care îl susțin.
Nu avem cunoștință nici de boicoturi sau de războaie cu conducerea propriului club, care la rându-i nu a organizat excursii cu mese câmpenești la care să se fi consumat wursti pe capota mașinilor.
Tăcerea mieilor de la „U”
Vești bune pentru ultrașii de profesie ultrași și pentru liderii lor de profesie lideri de ultrași de pe la noi. Galeriilor noastre de fotbal continuă să li se caute-n coarne cu o obstinație care te duce cu gândul la concubinaje nesănătoase între acestea și conducerile cluburilor.
Un exemplu la îndemână ar fi tăcerea șefilor de la U Cluj. Lipsa unui comunicat măcar formal prin care să dezavueze violența unor suporteri de-ai lor validează corecțiile fizice suferite de unii dintre mai tinerii suporteri ai CFR-ului. Poate că o luare de poziție oficială a „clubului românilor” ar fi deschis calea unei dezbateri serioase pe tema violenței cu „clubul ungurilor”.
Tăcere în loc de dezbatere
Posibil că dacă s-ar fi săpat mai adânc în conflict, s-ar fi descoperit că nici ultrașii din Gruia nu sunt mai breji decât cei ai șepcilor roșii, iar luptele pentru capturarea a tot felul de trofee/artefacte ale „inamicului” (mai ales steaguri) îi implică inclusiv pe unii care nu au depășit vârsta adolescenței.
Beligeranții nu se recrutează doar dintre adulți, au și cei foarte tineri contribuția lor la perpetuarea legii bâtei. Formați astfel, respectivii își iau mâine, poimâine concediu de creștere a copilului, apoi merg să lupte ca mercenari ai lui Potra în Africa. De aceea este nevoie de dezbatere sinceră.
Deocamdată nu avem decât o versiune. Tot ce se poate să fie cea adevărată. Sigur este aceea care smulge compasiune. Dar nu era mai sănătos să aflăm și ce are de zis cealaltă parte?
Inacceptabil?!
Duminică se joacă Rapid-Dinamo, unul dintre derby-urile marcă înregistrată ale campionatului. Clubul gazdă a postat pe rețelele sociale un mesaj al lui Marius Șumudică, prin care antrenorul îi îndeamnă pe suporteri să fie alături de echipă. Așa cum nu prea au fost la meciul din Cupa României de la Buzău, când Rapid a câștigat cu 3-0 în fața Metalului.
Semiboicotul galeriei granata este o replică a măsurilor anunțate de Dan Șucu. Excedat de nota de plată a zburdălniciilor galeriei (500.000 de euro pe an ar fi suma anuală estimată), acționarul principal a anunțat că de acum înainte sunt buni de plată cei ale căror manifestări provoacă amenzi și prejudicii de imagine. Or asta este inacceptabil în viziunea oamenilor cărora li s-a adresat Șumudică. Fidelitatea pentru culori nu are preț, clar?
El Șumudică
Cine a urmărit mesajul video al antrenorului a putut observa lipsa de entuziasm a acestuia. Un text rostit cam în vârful limbii, fără chef, prin care Șumi, insistând să vorbească despre el însuși la persoana a 3-a singular, face un apel la susținători să fie alături de echipă.
El, Șumudică, legitimându-se ca fiind unul dintre ei. Dar în realitate, el, Șumudică, fiind dezavuat de o parte a celor cu care acum încearcă să se identifice.
Tardivă întreprindere
Senzația este că antrenorul îndeplinește fără tragere de inimă un demers al conducerii, care conducere dorește un armistițiu cu galeria. Doar că e complicat să schimbi regulile unui joc care durează de decenii fluturând o notă de plată la care adaugi ca discount mesajul lui Șumi.
La Rapid, la fel ca la U Cluj, ca la Dinamo sau la FCSB membrii activi ai galeriilor au fost obișnuiți să fie mai mult decât niște simbolice ziduri galbene. Este vorba peste tot de o complicitate toxică, acoperită de sloganuri care celebrează așa-numitele valori al fenomenului ultras, inaccesibile suporterilor de rând.
Cluburile noastre importante au cultivat tacit aceste facțiuni, folosindu-le ca grupuri de presiune (în special la schimbările de antrenori). Tot șefii cluburilor au continuat prin a le tolera înțelegând că au căpătat putere prea mare, iar acum, cam târziu, doresc să le disciplineze, observând că daunele sunt pe cale să depășească foloasele. Tardivă întreprindere!