Surpriză în clasamentul IFFHS: Care a fost cea mai bună echipă din lume în 2021

Palmeiras Sao Paulo a devenit prima echipă braziliană care a reuşit să ocupe primul loc în clasamentul anual al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), care a dat publicităţii joi ierarhia pe anul 2021, informează EFE.

Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia

"Pentru prima oară în istorie, un club brazilian este câştigătorul clasamentului mondial anual al cluburilor stabilit de IFFHS", a subliniat această organizaţie într-un comunicat.

În cele 15 ediţii anterioare, nicio formaţie braziliană nu s-a clasat atât de sus în ierarhia stabilită de IFFHS.

Palmeiras, care anul trecut a ocupat locul secund după echipa germană Bayern Munchen, a cucerit în 2021 de două ori Copa Libertadores, în faţa unor rivale braziliene.

Gruparea a câştigat primul trofeu pe 30 ianuarie, după o finală cu Santos FC (care trebuia iniţial să se dispute în noiembrie 2020), iar apoi s-a impus din nou în finala celei mai importante competiţii intercluburi din fotbalul sud-american pe 27 decembrie, împotriva formaţiei Flamengo Rio de Janeiro, scrie Agerpres.

Palmeiras a câștigat Copa Libertadores

Foto: Twitter - CONMEBOL Libertadores

Antrenată de portughezul Abel Ferreira, Palmeiras a cucerit, de asemenea, Cupa Braziliei 2020, a cărei finală s-a disputat anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus.

În prima ligă braziliană, ediţia 2021, Palmeiras a ocupat locul al treilea, la distanţă considerabilă de campioana Atletico Mineiro, care a urcat de pe locul 147 pe poziţia a doua în clasamentul IFFHS.

Podiumul este completat de Manchester City, campioana Angliei în 2021 şi finalistă a Ligii Campionilor, competiţie în care a fost învinsă în finală de Chelsea, aflată pe poziţia a patra în ierarhia IFFHS, la egalitate cu Flamengo.

Din Top 10 mai fac parte echipele Dinamo Zagreb, Bayern Munchen, Real Madrid, Ajax Amsterdam, Athletico Paranaense (câştigătoarea Cupei Sudamericana în 2021) şi Paris Saint-Germain.

FC Barcelona a ocupat de cele mai multe ori prima poziţie în clasamentul IFFHS (5), urmată de Real Madrid (4) şi Liverpool (3).

Pentru a stabili care a fost cel mai puternic club al anului, IFFHS măsoară, începând din 1991, performanţele fiecărei echipe în toate competiţiile naţionale şi internaţionale, din ianuarie şi până în decembrie, acordând o serie de puncte în funcţie de rezultatele obţinute.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 