Înapoi la FCSB?  Florin Tănase:  „Timpul va decide dacă revin”
FOTO: GOLAZO.ro / Florin Tănase a acordat un interviu jurnaliștilor de la Palat

Înapoi la FCSB? Florin Tănase: „Timpul va decide dacă revin”

  • Florin Tănase, 29 de ani, e liber de contract după ce și-a încheiat socotelile cu Al-Okhdood și i-a făcut o vizită patronului de la FCSB.
  • Internaționalul a vorbit despre șansele sale de a reveni la campioana României.

Tănase a încheiat recent sezonul în prima ligă saudită, unde a terminat pe locul 15 și a evitat retrogradarea.

Florin Tănase: „Mă încântă ideea de a juca în Liga Campionilor”

Viitorul este incert pentru jucătorul format la Academia lui Gheorghe Hagi. Acesta va aștepta alte oferte din zona arabă, înainte de a decide dacă se întoarce la FCSB.

„Am venit pe la nea Gigi [Becali]. Mereu când trec prin țară, vin pe la dânsul. Am discutat cu dânsul acum câteva luni situația mea.

Timpul va decide dacă mă întorc la FCSB sau nu. Nu mai devreme de o săptămână-două.

Mă încântă ideea de a juca în Liga Campionilor. Mă așteptam să iasă campioni [cei de la FCSB]. Au fost de departe echipa cea mai bună. Nu avea cine să se bată cu ei.

Echipa trebuie să se întărească pentru sezonul următor. Vor fi meciuri multe și sper ca FCSB să-și apere trofeul de campioană.

[Becali] nu mi-a dat prea multe detalii despre planurile sale pentru FCSB. Mi-a spus ce zice și la televizor, nimic mai mult”, a spus fotbalistul născut la Găești.

Tănase, despre o posibilă prezență la Campionatul European: „O să vedem”

Jucătorul încă nu a renunțat la speranțele sale de a face parte din lotul fina al României pentru EURO 2024: „Încă mă gândesc la lot. Pe 7 iunie se anunță și vedem ”.

Fostul golgheter al campionatul românesc a vorbit și despre șansele naționalei la campionatul european: „Da, mai e puțin. O să vedem când începe ce șanse avem”.

El a marcat recent în amicalul pierdut cu 2-3 de naționala României împotriva Columbiei, disputat pe 26 martie.

2
goluri în 24 de partide a marcat Florin Tănase în sezonul trecut din Arabia Saudită 
INVESTIGAȚIE. Hotelul de pe plaja de la Marea Neagră, miile de tablouri și legătura dintre generalul Zisu și șefa Spitalului Militar

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Citește mai mult

Dinamo nu renunță la Musi  „Câinii” forțează  transferul  jucătorului de la FCSB
Superliga
13:54

Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58

Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!