Tenis/ Federer - Djokovic, finala de la Cincinnati/ Nadal, departe de forma de la inceputul sezonului

Novak Djokovic a pus capat viselor organizatorilor de a avea o finala intre Nadal si Federer - sarbul a avut nevoie de 91 de minute sa treaca de Rafa Nadal, scor 6-1 6-4. Nole il va intalni in finala pe elvetianul Federer, care l-a eliminat in semifinale pe Andy Murray.

Djokovic a reusit abia a 5-a victorie din 19 partide jucate impotriva spaniolului, dar evolutia sarbului a fost extrem de solida fata de cea a spaniolului care inca "sufera" de pe urma pauzei de doua luni.

Novak Djokovic: "Trebuie sa fiu fericit de felul cum am jucat impotriva lui Rafa. Acesta a fost unul dintre cele mai bune meciuri ale sezonului pentru mine si a venit cum nu se poate mai bine, inainte de US Open. Am incercat sa controlez partida de la primul punct pana la final. Serviciul mi-a mers exceptional exact cand am avut nevoie. Rafa alearga mai mult si iti da timp sa te gandesti la cum e cel mai bine sa lovesti. Maine, cu Roger, va fi altfel: punctele vor fi mult mai scurte si daca continua sa joace cum a facut-o in ultimul timp, va fi foarte greu"(atpworldtour.com)

Rafa Nadal:"Nole a jucat foarte bine toata partida. In ultimele game-uri cred ca a luat un pic piciorul de pe acceleratie. US Open este alt pas. Fizic si psihic imi este foarte greu sa fiu pregatit, dar consider ca acest meci a fost o experienta foarte buna pentru mine sa fiu in rand cu cei mai buni la ultimul turneu de Grand Slam"(atpworldtour.com)

In cealalta semifinala, Federer l-a pus la punct pe Murray - noul nr 2 ATP, scor 6-2 7-6. Liderul mondial a tras un semnal de alarma pentru toti jucatorii care ravnesc la titlul sau de la US Open evoluand excelent impotriva briatnicului.

Roger Federer: "Andy este un jucator minunat. Este foarte perseverent si sa-l bati zilele astea este o adevarata performanta. Trebuie sa ma concentrez la finala acum pentru ca turneul nu este castigat chiar daca am invins al doilea jucator al lumii"

Andy Murray:"Am jucat sapte meciuri foarte bine pana am ajuns in sferturi si de acolo nivelul meu a inceput sa scada. A fost bine pentru pregatirea mea fizica sa joc in caldura si cu toate conditiile inainte de US Open. Cred ca am avut cateva saptamani bune, au fost o pregatire perfecta pentru marele turneu".

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Știri ultima oră

21:31
Metalul Buzău - Rapid 0-3 Echipa lui Șumudică a început slab, dar a terminat în forță » Avem prima semifinală a Cupei României!

21:38
Laporta, acuzații grave Președintele Barcelonei iese la atac după decizia La Liga: „Dacă nu ne pot învinge pe teren, vor s-o facă în birouri”

20:40
Ultrașii îi răspund lui Șucu Galeria lui Rapid, protest față de conducere la meciul cu Metalul Buzău: „E mai bine așa?” » De la ce a pornit totul

20:03
Dinamo dă lovitura! „Câinii”, acord pentru unul dintre cei mai valoroși jucători ai naționalei U21 » Suma plătită și când ajunge la București

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți
Cazul Roșca

Cristian Geambașu: Cazul Roșca

Cristian Geambașu: Cazul Roșca
Colții lui Șucu

Vlad Nedelea: Colții lui Șucu

Vlad Nedelea: Colții lui Șucu
Șucu e vinovat, nu Șumudică

Dan Udrea: Șucu e vinovat, nu Șumudică

Dan Udrea: Șucu e vinovat, nu Șumudică
Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?

Cătălin Tolontan: Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?

Singuri acasă

Cristian Geambașu: Singuri acasă

Cristian Geambașu: Singuri acasă
Harașo, Totti!

Cristian Geambașu: Harașo, Totti!

Cristian Geambașu: Harașo, Totti!
Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!

Dan Udrea: Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!

Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților

Cristian Munteanu: Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților

Petrecere pe Titanic

Cristian Geambașu: Petrecere pe Titanic

Cristian Geambașu: Petrecere pe Titanic
Hai, minune!

Radu Naum: Hai, minune!

Radu Naum: Hai, minune!
Pe cine și de ce s-a supărat Mircea Lucescu

Dan Udrea: Pe cine și de ce s-a supărat Mircea Lucescu

Dan Udrea: Pe cine și de ce <span>s-a</span> supărat Mircea Lucescu
Lucescu nu mai are răbdare

Remus Răureanu: Lucescu nu mai are răbdare

Zâmbetul

Cristian Geambașu: Zâmbetul

Cristian Geambașu: Zâmbetul
Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?

Cătălin Tolontan: Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?

Piedone e inchizitorul României?

Dan Udrea: Piedone e inchizitorul României?

A fost doar ghinion?

Silviu Tudor Samuilă: A fost doar ghinion?

Lucescu e mulțumit

Cristian Geambașu: Lucescu e mulțumit

Cristian Geambașu: Lucescu e mulțumit
Istoria sportului nostru e și cu Nadia, și cu Ceaușescu

Radu Naum: Istoria sportului nostru e și cu Nadia, și cu Ceaușescu

Ce a căutat Valentin Ceaușescu la Gala Sportului Românesc?

Dan Udrea: Ce a căutat Valentin Ceaușescu la Gala Sportului Românesc?

Top stiri din sport

Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %