I l-a „furat” pe Tuchel! Cum l-a pierdut Manchester United pe Tuchel și  cum a ajuns germanul la naționala Angliei
Thomas Tuchel, ultima oară la Bayern, este noul selecționer al Angliei

I l-a „furat” pe Tuchel! Cum l-a pierdut Manchester United pe Tuchel și cum a ajuns germanul la naționala Angliei

  • Thomas Tuchel, 51 de ani, a semnat cu federația engleză (FA) pentru 18 luni, va fi selecționerul Albionului la Mondialul din 2026. FA a anunțat miercuri numirea noului antrenor. 
  • Germanul a negociat de două ori cu Manchester United, inclusiv în această lună. Dar „Red Devils” au așteptat prea mult. 
  • Alan Shearer și Gary Neville au confirmat: liderii federației au realizat că Tuchel ar putea ajunge pe Old Trafford și au acționat imediat.

Thomas Tuchel a fost mereu în ascensiune în carieră. Dar, înainte să ajungă la Chelsea, era recunoscut numai ca un antrenor bun, foarte bun, nu extraordinar.

Ferguson, interzis și în vestiar  După decizia de a fi demis din funcția de ambasador global, legendarul antrenor al lui Manchester United  nu mai are acces  nici la cabine
Citește și
Ferguson, interzis și în vestiar După decizia de a fi demis din funcția de ambasador global, legendarul antrenor al lui Manchester United nu mai are acces nici la cabine
Citește mai mult
Ferguson, interzis și în vestiar  După decizia de a fi demis din funcția de ambasador global, legendarul antrenor al lui Manchester United nu mai are acces nici la cabine

Tuchel a resuscitat Chelsea. A câștigat Liga Campionilor

În primul deceniu al carierei, germanul a urcat de la Mainz (august 2009-mai 2014) la Dortmund (iunie 2015-mai 2017) și de la Borussia la PSG (mai 2018-decembrie 2020).

În 2020, calificase Parisul în finala Ligii Campionilor, premieră pentru echipa franceză, însă pierduse, 0-1 cu Bayern.

Concediat chiar înaintea Crăciunului la PSG, a semnat în ianuarie 2021 cu Chelsea, aflată într-o situație critică după demiterea lui Frank Lampard.

Ce a realizat atunci a fost aproape ireal. În cinci luni, tehnicianul nu doar că i-a resuscitat pe albaștri, ci i-a propulsat spre ultimul act de Champions, pe care l-au și câștigat:

  • 1-0 în fața lui Manchester City, un rezultat total neașteptat. 

După ce trecuseră în fazele eliminatorii de marile puteri ale Madridului:

  • 1-0 (d) și 2-0 (a) cu Atletico, în optimile de finală.
  • 1-1 (d) și 2-0 (a) cu Real, în semifinală. 

Cum l-a ratat Manchester United pe Tuchel

Din primăvară, Tuchel era liber de contract, după ruptura de Bayern. A fost aproape să semneze cu Manchester United.

În vârstă de 51 de ani, acesta a negociat în vară cu șefii „Red Devils”, jurnaliștii englezi apropiați de roș-albi îl vedeau deja pe Old Trafford.

În cele din urmă, Jim Ratcliffe, coproprietarul și cel care se ocupă efectiv de United, nu l-a adus pe Tuchel, preferând să continue cu Erik ten Hag, căruia i-a și prelungit contractul cu încă un an, până în 2026.

Jocul modest al „diavolilor” și rezultatele și mai slabe, trei înfrângeri în primele șapte etape, locul 14 în Premier League (doar opt puncte), toate l-au făcut pe Ratcliffe să le ceară oamenilor săi de forță din club să încerce să-l aducă totuși pe Tuchel.

În ultimele săptămâni, au vrut să-l convingă pe german. Fără succes.

Federația, mai iute decât United. Tuchel, selecționerul Angliei

Thomas se întoarce în Anglia, dar nu la o echipă de club. Este selecționerul naționalei.

Numirea lui Tuchel a fost surprinzătoare. Șefii federației (FA) au aflat că TT tratează și cu Manchester și n-au vrut să-l piardă.

Au acționat rapid, în secret. Și, în câteva zile, au obținut acordul lui Tuchel. FA a anunțat oficial miercuri instalarea lui Thomas, care va fi ajutat de englezul Anthony Barry.

Aflat pe Wembley, germanul a lansat primul mesaj către fanii insulari.

„Vă promit că voi face totul pentru a ne califica la Mondial și a avea un turneu de succes. Încerc să pun a doua stea pe tricou”. Al doilea titlul mondial, după fix 60 de ani!

18 luni
va dura contractul inițial al lui Thomas Tuchel cu federația engleză. Cât să prindă Mondialul din vara lui 2026

Shearer: „Dacă nu ar fi mutat acum, ar fi putut pierde un candidat formidabil”

În podcastul Rest is Football, Alan Shearer și Gary Lineker au confirmat acest scenariu al numirii lui Tuchel în regim de urgență la reprezentativa Angliei.

Cei de la federație și-au dat seama că există o șansă mare ca Tuchel să accepte oferta lui Man. United.

Dacă nu ar fi mutat imediat, acum, ar fi putut pierde un candidat formidabil pentru Anglia”, a declarat Shearer, ex-atacant faimos al naționalei, potrivit Daily Mail.

Lineker: „Nu vrem să-l lăsăm să se ducă la Manchester”

Lineker a întărit această idee în același dialog pentru Rest is Football.

„Știm că Manchester l-a căutat pe Tuchel în vară. Liderii federației au aflat că United e iar pe urmele lui și s-au gândit: «Nu vrem să-l lăsăm să se ducă la Manchester»”, a afirmat fostul mare atacant al naționalei.

3 selecționeri străini
a avut naționala masculină a Angliei: suedezul Sven-Goran Eriksson (2001-2006), italianul Fabio Capello (2007-2012) și, acum, germanul Thomas Tuchel
INVESTIGAȚIE. Hotelul de pe plaja de la Marea Neagră, miile de tablouri și legătura dintre generalul Zisu și șefa Spitalului Militar

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Dinamo nu renunță la Musi  „Câinii” forțează  transferul  jucătorului de la FCSB
Superliga
13:54
Dinamo nu renunță la Musi „Câinii” forțează transferul jucătorului de la FCSB
Citește mai mult
Dinamo nu renunță la Musi „Câinii” forțează transferul  jucătorului de la FCSB
Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58

Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08
Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită. Formează și antrenori
Citește mai mult
Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită. Formează și antrenori
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!