Tineri din România care profită de perioada studenției ca să-și facă singuri mașini de curse cu care participă la competiții internaționale

Tineri din România care profită de perioada studenției ca să-și facă singuri mașini de curse cu care participă la competiții internaționale

​Echipe de studenți din întreaga lume proiectează, construiesc, testează și concurează în competiții cu mașini de curse de mici dimensiuni care ajung până la viteze de 120 de km/h sau chiar mai mult. În România sunt cinci astfel de echipe, la București, Iași, Brașov, Cluj și Timișoara.

Competiție Formula StudentFoto: Arhiva foto a echipei UPT Racing Team

Andrei Borborean este Faculty Advisor la Universitatea Politehnică din Timișoara și coordonator al proiectului UPT Racing Team, o echipă formată în 2011, care concurează la competiții de Formula Student - un concept care a început în urmă cu peste 40 de ani în SUA și care mai apoi s-a răspândit în multe alte țări. Cele mai prestigioase astfel de competiții sunt cele din Statele Unite, Marea Britanie și Germania.

În cadrul acestui tip de competiție, echipe de studenți din întreaga lume proiectează, construiesc, testează și concurează cu mașini de curse de mici dimensiuni, de tip formula. Mașinile sunt evaluate în funcție de o serie de criterii ce țin de design, costuri, siguranță, viteză, frâne, și așa mai departe.

Până în prezent UPT Racing Team a creat două mașini de formulă, iar anul acesta vrea să depășească modelele construite inițial. Echipa a participat la competiții de Formula Student în Italia, Cehia și Olanda.

Tot în 2023, 150 de studenți s-au înscris în proiect și remarcabil este și că a devenit o inițiativă care unește 10 facultăți din cadrul UPT.

Am stat de vorbă cu Andrei Borborean pentru a afla mai multe despre cum este să construiești o mașină de curse în România, încă de pe băncile facultății.

Andrei are 31 ani, e absolvent al facultății de Mecanică din Timișoara, actualmente asistent doctorand în cadrul aceleiași facultăți. A fost unul din pilonii echipei care a început proiectul UPT Racing Team, iar ulterior pasiunea pentru Formula Student a devenit parte din ADN-ul său. El ne spune că UPT Racing Team a fost fondată în urmă cu 12 ani (la inițiativa profesorului Mihon Liviu) și a participat la multe competiții renumite cum ar fi FS-Hungary, FS-Italy, FS-Netherlands, FS-Czech.

„Cea mai mare reușită a echipei pe lângă construcția a trei monoposturi funcționale (numite TSR 1, 2, 3) a fost în 2023 la FS-Czech, unde echipa s-a clasat pe locul 12 (din 15) finalizând cu succes 11 din cele 22 de ture de circuit necesare în proba de anduranță. Pe locul 1 la această competiție s-a clasat Team PRZ (Uni Rzeszów), Polonia”, spune Andrei.

Echipa a plecat la drum cu patru membri, după primul an deja erau 12, un număr constant pentru o bună perioada de timp, iar în ultimii ani a ajuns la 20 de membri.

„Echipa are nevoie de un buget anual de 50 mii euro”

FOTO: Arhiva echipei UPT Racing Team

Andrei spune că principalele provocări în construirea unei mașini de curse pentru competițiile Formula Student sunt stabilirea conceptului mașinii și direcția de dezvoltare pe care vor să o urmeze.

„Asta pentru că ne dorim să construim o mașină performantă și să introducem multe elemente noi, dar în același timp ne dorim să avem o mașină fiabilă, ușor de înțeles pentru piloți atunci când o conduc pentru prima dată.”

Andrei ne mai spune că mașinile lor pot atinge viteze foarte mari, dar ele sunt limitate în competiție la aproximativ 120 km/h.

„Doar la o probă nu este limitată și acolo se ating și viteze mai mari. Ideea competiției nu este de viteza maximă, ci de cât de rapid ajunge la o valoare, de exemplu, de la 0 la 100 km/h.”

Dar, bineînțeles, mai există și chestiunea banilor.

„O altă provocare este și cea legată de strângerea de sponsori, deoarece costurile unor monoposturi de Formula Student sunt destul de mari, la care se mai adaugă și deplasările și taxele prevăzute în competiții. La stadiul de performanță la care ne aflăm noi, echipa are nevoie anual de un buget de aproximativ 50 de mii de euro, costurile mașinii (35 de mii de euro), costurile participării la evenimentele Formula Student (10 mii de euro), cât și cele de promovare (5 mii de euro)”, spune Andrei.

Tot el dezvăluie că pentru mașina din acest an, inovațiile sunt pachetul aero, ce urmează să fie îmbunătățit.

„Pachetul aero este pachetul aerodinamic al unui monopost, ce constă în aripă față, aripă spate și podeaua mașinii, toate oferind o apăsare suplimentară la viteze mai mari. Această apăsare este utilă în abordarea virajelor, atât la intrare, cât și la ieșirea din viraj. Obiectivele principale sunt reducerea greutății mașinii și dezvoltarea în paralel a unui sistem hibrid pentru mașina de peste doi ani”, mai dezvăluie el.

Pe viitor, UPT Racing Team își propune să implementeze pe monoposturi cât mai multe elemente de telemetrie, astfel încât să știe exact ce se întâmplă cu mașina în fiecare clipa în care ea se afla pe circuit. De asemenea, un alt obiectiv este ca pentru anul 2025 să vină cu un monopost hibrid, urmând ca în viitorul apropiat să construiască primul lor monopost complet electric.

„În viitor, AI-ul va juca un rol important în perfecționarea, atât a mașinilor de curse, cât și a piloților”

FOTO: Arhiva UPT Racing Team

În ceea ce privește resursele și tehnologiile utilizate în procesul de construcție și cum le gestionează pentru a obține performanțe superioare, Andrei spune că tehnologiile utilizate variază de la procedee de așchiere sau debitare cu plasmă, până la realizarea de materiale compozite și matrițe.

„Toate aceste tehnologii și procese necesită resurse variate, de la semifabricate metalice, la role de fibră, până la electrozi de sudură, toate acestea sunt resurse vitale pe care le obținem în principal de la sponsori. În viitor, cu siguranță AI-ul va juca un rol important în perfecționarea atât a mașinilor de curse, cât și a piloților. În opinia mea va putea furniza date și analize importante pentru a ajuta la găsirea așa numitului “perfect lap”.”

Anul acesta sunt implicate 10 facultăți din UPT în cadrul proiectului de Formula Student, iar acest lucru se reflectă în construcția mașinii de curse. Proiectul este unul complex, interdisciplinar, în care atât studenții de la mecanică, cât și de la electronică, automatică și calculatoare, dar chiar și comunicare își găsesc locul.

„Colaborarea între facultățile Politehnicii a fost și este o piatră de temelie în succesul și evoluția echipei UPT Racing Team”, amintește Andrei.

De asemenea, sunt în jur de 150 de studenți implicați în proiectul UPT Racing Team și ni se spune că principalul lucru care i-a atras pe studenți să se alăture într-un număr atât de mare a fost oportunitatea de a se dezvolta atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Cu alte cuvinte, proiectul Formula Student e un punct care iese în evidență în orice CV.

„Am reușit să ne asigurăm colaborarea cu nume importante din industria auto, atât din țară, cât și din străinătate. Studenții din cadrul echipei proiectează și apoi realizează desenele de execuție ale pieselor, care mai apoi sunt trimise spre colaboratorii noștri pentru a fi manufacturate. Dintre colaborările existente, putem menționa Continental, Mahle, Hella, Bosch, Easy Composites și mulți alții”, adaugă Andrei.

Tot el are și un sfat pentru tinerii pasionați de inginerie:

„Să profite de perioada studenției și să se implice în cât mai multe proiecte care să îi ajute în dezvoltarea lor. Cu atât mai mult îi sfătuiesc să se înscrie în acest proiect minunat unde au șansa să facă cunoștință cu lumea motorsportului și să stea de vorbă, în cadrul competițiilor de Formula Student, chiar cu ingineri care fac parte din marile echipe de Formula 1.”

Ca pregătire pentru competițiile de Formula Student, Andrei spune că organizează ieșiri la camping.

„În competiții, toată lumea stă la cort, fie că este Stuttgart, Delft sau Timișoara. Tinerii din ziua de astăzi nu mai au ocazia de a ieși cu cortul, iar cele una-două ieșiri înainte de competiții îi disciplinează puțin. Mai apoi, prin participarea la evenimentele locale, fie ele de motorsport sau promovare, care îi ajută în a-și organiza singuri logistica necesară, lucru care îi va ajuta și în competiții. Iar abia pe urmă sunt sesiunile de teste la circuit, unde acolo pe parcursul unui weekend simulăm totul, de la camping la pistă.”

În ceea ce privește impactul proiectului UPT Racing Team asupra comunității academice și a mediului universitar în ansamblu, Andrei spune că acesta deschide foarte multe uși.

„Ca exemplu, o să vă spun despre pachetul aerodinamic de anul acesta, care are la bază un studiu aerodinamic, validat prin tunel aerodinamic, iar apoi are la bază o serie de studii de rezistență și procedee de manufacturare. Astfel, un simplu element îmbină trei mari discipline din cadrul mecanicii. Am reușit cu câțiva dintre studenți și cadre didactice să și publicăm câteva lucrări de cercetare, pentru că proiectul acesta se bazează chiar pe astfel de research”.

Cum ar putea influența o echipă ca UPT Racing Team viitorul automobilelor de curse și tehnologiilor asociate din România

Andrei spune că în momentul de față colaborează cu câteva echipe mici din cadrul campionatelor naționale de raliu și viteză în coastă, iar că aceste lucruri pot crește pe viitor, însă, din păcate, cultura motorsportului românesc lipsește.

În prezent, există cinci echipe de Formula Student în România. Ele aparțin de facultățile de specialitate din București, Iași, Brașov, Cluj și Timișoara. În 2022 a avut loc prima întâlnire „Formula Student România”, un eveniment pilot care a pus bazele pentru competiția națională Formula Student România, ce a avut loc în perioada 31 iulie – 5 august 2023, la Bacău, pe pista de karting Speed Park.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Liga 1
19:45
Nu renunțăFostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin, nu fug nici acum!”
Citește mai mult
Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Mircea Lucescu, furios   Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor  să ne fure  munca!”
Nationala
14:22
Mircea Lucescu, furios Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor să ne fure munca!”
Citește mai mult
Mircea Lucescu, furios   Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor  să ne fure munca!”
Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial  în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Formula 1
18:14
Calcule în Formula 1Cum poate deveni Max Verstappen campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Citește mai mult
Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui  Nicolae Ciucă  + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Liga 1
15:18
„FCSB e Steaua?”Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Citește mai mult
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Dan Udrea  Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare.  Care e întrebarea legitimă
Opinii
15:33
Dan Udrea Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare. Care e întrebarea legitimă
Citește mai mult
Dan Udrea Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare. Care e întrebarea legitimă
Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și  îl ducea în poartă ”
Liga 1
16:15
Colțescu, pus la zid Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă
Citește mai mult
Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă ”
Regretă că a mers la FCSB  Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am  greșit  foarte mult”
Liga 1
12:40
Regretă că a mers la FCSB Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am greșit foarte mult”
Citește mai mult
Regretă că a mers la FCSB  Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am greșit foarte mult”
Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele!  Românca, victorie-fulger și  calificare în semifinale  la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa
Alte sporturi
13:03
Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele! Românca, victorie-fulger și calificare în semifinale la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa
Citește mai mult
Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele!  Românca, victorie-fulger și calificare în semifinale la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa