Togo va juca pana la urma la Cupa Africii -  Nu suntem lasi!

Nationala statutului Togo a revenit asupra deciziei de a nu participa la Cupa Africii pe Natiuni, Adebayor si compania urmand sa evolueze, pana la urma, la competitia gazduita de Angola. "Suntem orice, dar nu lasi", si-au motivat togolezii decizia de ultim moment.

Togo va lua parte la CAN pentru a lupta in memoria colegilor morti si a celor raniti in urma atacului armat care a avut loc, in cursul zilei de vineri, asupra autocarului primei reprezentative (petrecut la granita dintre Congo si Angola).

Conform unor surse apropiate togolezilor (citate de Reuters), in schimbarea deciziei a contat enorm efortul primului-ministru angolez, Paulo Kassoma, dar si a organizatorilor competitiei.

Atentatul impotriva autocarului nationalei Togo a fost revendicat de catre Fortele de Eliberare din Cabinda (o enclava din Angola), acestia precizand insa ca atacatul a fost de fapt indreptat catre soldatii angolezi care escortau echipa din Togo.

"Suntem indurerati. Aceasta nu mai este o sarbatoare a fotbalului, dar vrem sa ne aparam culorile, valoarea si faptul ca suntem barbati", a declarat Thomas Dossevi, fotbalistul celor de la FC Nantes.

"Suntem pe deplin dezamagiti pentru ca federatia nu a vrut sa amane meciul ca sa putem merge la inmormantare. Nu suntem sustinuti destul! Interesele CAF sunt pe primul plan, nu cele ale tarilor participante", a completat Dossevi.

"L-am vazut pe unul dintre colegi fiind lovit de un glont. Plangea in continuu, pentru ca mai apoi sa-si piarda cunostinta. O experienta cumplita! Am fost mitraliati timp de aproximativ 30 de minute. Eram toti la podea, plangeam si ne rugam sa scapam cu viata" - Emmanuel Adebayor.

Togo va disputa prima partida pentru Cupa Africii pe Natiuni, luni, de la ora 20:30, impotriva statului Ghana, disputa putand fi urmarita in direct pe Eurosport.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF