Tomas Ryde va pregăti în paralel naționala de handbal feminin a României și pe CSM București

CSM Bucureşti a anunţat, vineri, că selecţionerul naţionalei feminine de handbal a României, Tomas Ryde, a semnat un contract pe doi ani cu gruparea din Capitală, astfel că le va antrena şi pe “tigroaice”, informează News.ro.

Tomas Ryde, fost selectioner al RomanieiFoto: frh.ro

”Este un moment important în viaţa mea. Sunt foarte onorat că am ajuns la CSM Bucureşti. Alături de noile fete, dar şi de cele care au rămas, sunt convins că vom deveni cea mai bună echipă din lume”, a declarat Tomas Ryde.

Ryde, care a fost numit la conducerea naţionalei feminine la 10 mai, a mai pregătit prima reprezentativă a ”tricolorelor” în perioada 2015-2016, de numele său fiind legată şi cea mai importantă performanţă internaţională din ultimii ani la nivel de echipe naţionale: bronzul de la Campionatul Mondial din 2015.

Ca antrenor al unei echipe de club, Tomas Ryde are în palmares Liga Campionilor ( câştigată cu Viborg, în 2006), două titluri de campion al Danemarcei (tot cu Viborg, în 2006, 2008), dar şi două Cupe ale Danemarcei (cu Viborg, în 2007, 2008).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF