Tony de România„E o bătaie de joc la adresa poporului român!” » Lacrimi în timpul interviului pentru GOLAZO.ro

• Anthony da Silva, „Tony”, cum îl cunosc toți, s-a întors în România după 14 ani.
• Iubit la Cluj ca fotbalist, protagonist în surpriza de pe Olimpico, AS Roma - CFR 1-2, portughezul a schimbat carnetul. La 43 de ani, 9 de când a agățat ghetele în cui, e antrenor.
• A preluat-o pe Poli Iași, aflată în derivă și  a salvat-o direct de la retrogradare. Fără baraj, ceea ce părea SF la un moment dat.

Superoptimist și încântat de vizita echipei GOLAZO.ro, Tony s-a deschis cititorilor. A avut ochii în lacrimi când a vorbit despre eforturile făcute de părinții săi pentru el.

Momentele grele din copilărie încă îl sensibilizează, dar bucuria din glas atunci când vorbește despre români și România îi readuce zâmbetul larg pe față. O lecție de patriotism predată de un străin pentru români. 

Bună ziua! Ce faceți? Cât să fie? 14 ani de la plecarea din România până la revenire?

Vă mulțumesc pentru că m-ați contactat. E o plăcere mereu să stau de vorbă cu voi. Din păcate, nu pot răspunde tuturor cererilor pentru interviuri. E o plăcere să stau în România, să vorbesc deschis, transparent. A fost greu, dar mereu cu muncă poți reuși. Așa am fost și ca jucător, nu prea am vorbit, mai mult am muncit. Cam asta vreau să fie imaginea mea și ca antrenor. Cine mă știe știe că-s un om sincer, respectuos. Am plecat de 14 ani din România, dar nu v-am uitat.  

Vorbeai des despre noi?

Încă aveam televiziunile românești în grila de programe. Se poate proba, pentru că n-am uitat limba. Numai că nu prea vorbeam cu nimeni. Acum îmi reamintesc ușor limba română. Întotdeauna am spus că România e a doua mea casă. Nu e întâmplător. Aici m-am simțit foarte bine. Iar eu ca să vă arăt respectul am făcut un lucru pe care consider că ar trebui să-l facă toți românii.  

Adică?

Păi, noi, ca străini, suntem aduși aici ca să ridicăm nivelul campionatului? Corect?

Da, acesta ar fi scopul.

OK, dar pentru mine cel mai important lucru e să vorbești limba. Dacă tu, ca străin, vrei să fii respectat, și tu la rândul tău trebuie să respecți. Iar acesta ar fi primul semn. Hai să-ți spun ceva!

Vă rog! 

Eu, după o săptămână aici, deja vorbeam cât de cât limba română. 

Limba română, ordin în vestiarul lui Poli Iași

O săptămână?

Nu perfect! Dar o vorbeam. Am contactat o profesoară și am învățat. Și când am venit la Iași, la fel am făcut. Observasem că se vorbea numai cu traduceri. Am zis stop! Suntem în România, toată lumea să vorbească românește. 

Deci le-ați cerut să învețe limba română!

Da! Dacă vrei să faci performanță, detaliile fac diferența. Ca străin, mi-ar fi rușine să nu știu limba română după un timp petrecut aici. E o bătaie de joc la adresa poporului român. Dacă nu fac niciun efort să știu limba, cultura, istoria… Înainte să ajung la CFR eu m-am interesat, am învățat istoria României. Lumea a înțeles efortul meu. De asta Tony a fost respectat în România. 

Ați simțit asta?

Uite, eu am jucat în România doar la CFR Cluj. Acum sunt la Poli, am dat 200% să salvez Poli. Așa am fost educat. Cât eram la CFR, am câștigat trofee, iar eu niciodată nu am fost înjurat sau jignit pe alte stadioane. Pentru că lumea vedea în mine un exemplu. Vedeau că am făcut tot să respect românii și cultura. 

Lacrimile trecutului din Paris

Vorbiți frumos despre România, deși ați stat aici doar 4 ani. Nu-s foarte mulți...

Dacă te referi la Camora da, nu sunt mulți. El s-a căsătorit, s-a stabilit aici. M-a atras România pentru că între portughezi și români sunt multe asemănări. Deși educația mi-am făcut-o la Paris și n-a fost deloc ușor. Când vorbesc despre... (n.r . -a început să plângă)

Nu-i nimic! 

Pardon! Dar eu când vorbesc despre adolescența mea tot timpul pățesc asta. A fost foarte greu. Fiecare om are propria istorie. Și eu o am pe a mea. Foarte grea, dar frumoasă. Iar România mi-a oferit multe... Deși pe vremea mea România nu era atât de dezvoltată ca azi. Țin minte când am ajuns prima dată la Cluj și am văzut aeroportul mă gândeam: „Unde am venit?”. Totul era vechi. Dar acum ați crescut mult. V-ați dezvoltat. Mentalitatea e alta, educația, imobiliar, totul e mai bine. Atunci când jucam eu încă se vedeau semnele comunismului, de la Ceaușescu. S-a schimbat mult România în ani puțini. Ceea ce e bine! 

Vă bucurați! 

Da! Am fost mereu un ambasador al României. Cel mai mare! La Paris, în Portugalia. Peste tot! Încă mă sună portughezii care vin aici. Le zic tuturor: „Du-te! Du-te!”. Și când sunt întrebat de fotbaliști români, le zic corect cine cred că e de luat și cine nu. Portughezii au reușit în mare parte în România. Pentru că ne asemănăm ca nație. Mai greu pentru scandinavi. 

Vorbeați despre adolescență...

Te rog frumos, să nu vorbim! (n.r. - oftează)

N-ați spus niciodată concret ce a fost atât de greu. 

Dacă încep să vorbesc, plâng! 

Ce s-a întâmplat? Ce nu știe lumea despre dumneavoastră?

(n.r. - plânge) Ce m-a durut pe mine cel mai tare a fost să-mi văd părinții muncind și la finalul zilei nu aveau ce să ne dea de mâncare. A fost cel mai dureros. Pentru că știam că ei fac tot ce pot! Iar eu aveam un singur drum. Nu știam să fac altceva decât să fiu fotbalist. 

„Am muncit să fiu fotbalist ca să-mi scot familia din sărăcie”

Aveați un țel.

Da! Drumul meu ăsta era! Să devin fotbalist, să fac bani și să-mi scot familia din sărăcie. Din mizerie. Și am reușit! Pentru asta sunt cel mai mândru azi. Omul care sunt azi am devenit și datorită acestor încercări. Încă mă doare! Acum, băiatului meu îi dau tot. Ceea ce e greșit. Pentru că nu știe ce înseamnă greul. 

Faceți asta pentru că știți cum e să nu ai...

Da! Greu de tot! A fost greu.

Părinții v-au susținut?

Au dat tot pentru asta. Cel mai important a fost că mereu am fost uniți, împreună. Aveam ceva în mine de copil, să rupt tot să-mi ating scopul. Să-mi ajut părinții. Când vorbesc despre adolescență îmi vin în cap niște lucruri... Pentru mine a fost greu. Să-ți vezi tatăl ca-și rupe bucata de carne de la gură să mi-o dea mie... Și el nu mai mănâncă. Asta după ce pleacă la 7 dimineața și vine la 10 seara de la muncă. Asta a fost cel mai dureros! Sunt mândru de părinții mei! 

Când ați câștigat primii bani din fotbal?

Când eram la academie la PSG. Câștigam bani buni! 1.800-2.000 de euro în banii de acum. Mai mult decât câștigau părinții mei. Apoi am stat 4 ani în Portugalia, la Chaves. Iar după, la Estrela, am fost ales cel mai bun fundaș dreapta din campionat. Aveam mai multe oferte, inclusiv de la Monaco, din Franța. Toulouse, Betis. 

Păi, și de ce n-ați mers?

Președintele de atunci al clubului a crezut că-l are pe Maradona. A cerut prea mulți bani. Nu s-a făcut. După 6 luni a venit oferta din România, de la CFR. Și ce bine a fost! 

Ați avut vreun moment în care ați fost aproape să cedați, să renunțați?

Nu! Niciodată! Nu, nu, nu! Am renunțat la școală la 16 ani, iar când am făcut 27 de ani am reluat studiile. Când ești copil nu te gândești! Eram la liceu și am renunțat. La 33 de ani am luat BAC-ul. Iar în ultimul an de fotbal m-a sunat un antrenor să-mi facă ofertă. Iar eu am râs. 

A ajuns antrenor întâmplător 

De ce? 

I-am zis: „Măi, echipa ta n-are bani pentru mine”. Mi-a zis: „Nu să joci, ci să fii antrenor secund”. M-am gândit atunci dacă să mai joc un an sau sunt gata să fiu antrenor. Îmi doream să rămân în fenomen, dar nu mă gândeam ca antrenor. Mă vedeam director sportiv sau agent. Am acceptat și cred că a fost cel mai bun lucru. 

Ce nu vă atrăgea la ideea de antrenor?

Cred că era ideea că avusesem niste antrenori care mi-au plăcut, alții nu prea. Iar eu nu voiam să fiu ca antrenorii care nu mi-au plăcut. La care jucătorii să vină la antrenamente fără plăcere. Fără zâmbet. Să pară că merg fotbaliștii la o muncă dură. Fiind mereu în vestiar, ca secund, nu mi-a lipsit mingea, ambientul, așa am făcut licențele UEFA B și A. Până la PRO. Am făcut și școală de preparator fizic în Portugalia. Mi-am luat diplomă și de fizioterapeut. Să știu din toate. Să am informații despre tot. Să fiu mai puternic, pregătit de orice. Sunt principal, trebuie să gestionez și persoane care au competențe. Nu-s dictator. Trebuie doar să fiu șmecher să iau tot ce e mai bun din competențele celor din jurul meu.

În teren erați un pitbull. Din ce zic băieții din vestiar, ca antrenor sunteți mult mai blând. 

În teren eram agresiv pentru că așa era stilul meu. Postul meu asta cerea. Acum sunt același om, cu aceleași idei, dar trebuie să gestionez și partea umană a jucătorilor. Să văd mai departe de fotbaliști, sunt la rândul lor tați, copii, prieteni. Vreau ca jucătorii mei să joace cu plăcere. Avem noroc! Suntem sănătoși și facem ce ne place mai tare! Jucăm fotbal! 

Am văzut că obișnuiți să-i strângeți...

Așa e! 

Ce le ziceți la mijloc?

(n.r. - râde) E ceva intim, al nostru! Din respect pentru inima vestiarului nu pot să-ți spun în detaliu. Ideea generală e să lase presiunea pe mine, eu sunt obișnuit cu ea. Ei trebuie să strângă rândurile, să aibă curaj și să joace toți pentru unul și unul pentru toți. Ce e gunoi, să lase pe mine. Să mă înjure lumea pe mine pentru că eu oricum dorm bine, mănânc bine. Am spus-o și într-o conferință, că la Iași e super OK. Deși eu nu știu mare lucru, în afară de hotel, mă rog apartament acum, stadion, cantina de la stadion, altceva nu știu. 

„Știu șmecheria jucătorilor, iar diferența de vârstă e mică”

Și cum îi țineți aproape pe jucători, cum îi câștigați?

Apropo, am încercat din nou mămăliga ca să recapăt spiritul românesc. Pentru că aici e un spirit special. Știu totul despre voi și asta mă ajută. Sunt francezo-portughez, am două pașapoarte, dar în cap și inimă simt mai mult românește. Știu cum funcționează lucrurile în România. Nu mă surprinde că jucătorii se simt bine cu mine. Le știu șmecheria, plus că diferența de vârstă cu ei e mică. Avem aceleași pasiuni, interese. Avantajul meu e că vorbesc cu ei cum vorbesc cu prietenii mei. Iar părerea lor contează. 

Problemele fotbalului românesc

Apropo, s-a mai discutat în vreo două rânduri că erați dorit în România. Ce a fost adevărat?

Așa e! E adevărat. Anul trecut am fost dorit în Liga 1. Am fost foarte aproape. Nu vreau să-i dau numele, din respect pentru oamenii de acolo. Așa am fost educat. Și a mai fost un club de Liga a 2-a care m-a dorit la începutul sezonului trecut. Care avea intenții de promovare. Nu s-a realizat pentru că nu am simțit atmosfera de la Iași. N-am simțit ceea ce am simțit când m-a sunat domnul Șfaițer. M-a sunat într-o sâmbătă seara, la ora 8, eram de Paște, cu familia. „Toni, avem nevoie de tine, nu mergem mai departe cu Leo, te rog vino să ne ajuți”. Iar eu la 5 dimineața eram în avion. N-am mai făcut niciun Paște. Nici măcar salariul nu-l știam, pentru că n-am venit aici pentru bani. Am venit pentru că iubesc fotbalul. Și România! Le-am zis și celor din staff că vor vedea ce frumos e aici. Am venit cu inima deschisă înapoi. 

Cum ați găsit fotbalul românesc?

Condițiile sunt mult mai bune. Stadioane noi, sunt cluburi cu academii. Dar, din punct de vedere fotbalistic, calitatea era mai mare înainte. Părerea mea! Nu vorbesc despre străini, ci strict de români. Dani Coman, Emil Dică, Marius Niculae, Dănciulescu, Niculescu, Cătălin Munteanu, Pantilimon, Gigel Bucur, Mara, Bilașco, Bănel Nicoliță, Nicolae Dică, pfai ce fotabliști. Fotbaliști, fotbaliști... Îmi cer scuze că i-am uitat pe unii. Fiecare meci era un derby atunci! Steaua - Rapid, Dinamo - Vaslui, Poli Timișoara cu Craiova fraților Costea. Fiecare meci era o bătaie. Acum nu mai simt asta. 

Nu mai simțiți asta, nu?

Și formatul cred că strică puțin competiția. E punctul meu de vedere. Dacă vrem să creștem, să ne uităm la cele mai bune campionate. Nu la Belgia! Să ne uităm la cele mai tari. Vedeți că nici în Europa nu prea mai sunt rezultate. Și nu e OK! Pentru că aveți jucători cu valoare. Sunteți la Euro! Edi Iordănescu a făcut o muncă spectaculoasă. 

Credeți?

Cred că românii nu înțeleg ce a reușit Edi. Nu înțeleg cu adevărat ce a făcut acest antrenor. Și mai sunt exemple bune în România, motive pentru care trebuie să vă ridicați nivelul. Uitați-vă la Hagi și academia lui. E un monument aici! Nu degeaba e cel mai bun din istoria României. Uite, am aflat și eu pe parcurs de Dobrin și Balaci. Dar de Hagi știam înainte să vin aici. Hagi e Hagi. Ce muncă face și el pentru România. Nici asta cred că nu vă dați seama foarte bine, cât vă ajută el cu academia lui. 

Ați lucrat în Africa, ați lucrat pentru naționala Camerunului și vedem și un trend în România, tot mai mulți africani, e o piață bună?

Când vine un străin în România, nu poate fi normal. Trebuie să fie peste ceea ce aveți voi. De exemplu, la CFR, când eram eu, eram 8 portughezi pe teren la un meci cu Dinamo. Plus Trică și doi argentinieni. Dar îți zic un detaliu. Noi, în teren, vorbeam limba română. 

Zona arabă, viitorul fotbalului? 

Ce relevanță are?

E o chestie de educație. Noi vorbeam toți limba română. E un lucru extraordinar. Aveam un spirit. Nu exista pașaport, ci doar pașaport cfr-ist. Așa am fost primiți de Anca, Tilincă, Jula, Stăncioiu, Mureșan și Panin. Ne-au primit ca pe frații lor, iar noi a trebuit să ne adaptăm. Referitor la ce m-ai întrebat, în Africa există mult talent. 

Așa este.

Da, pentru că încă se joacă fotbal de stradă. Talent individual. În Europa, Franța, în Portugalia, Italia, jucătorii sunt ca niște roboți. 

Adică?

Pasează, pasează, pasează. Orice echipă are nevoie de ceva, de o sclipire. Să se deschidă jocul. O calitate individuală care să facă lucrurile altfel. În Africa găsești așa ceva. De asta cred că poate fi o piață. Și cred că și voi, românii, aveți calitatea asta individuală. Mă uit la Florinel Coman. E foarte bun! Am citit că pleacă în zona arabă. 

Vi se pare puțin? Voi, CFR, vindeați în Portugalia, de fapt în Vest, în general. 

Fotbalul s-a schimbat mult. Vedeți că și marii jucători tot spre zona arabă merg. Sunt țări care investesc foarte mulți bani acolo. Nu poți să te superi pe așa ceva. OK, avem ambiții, dar când îți dă 2 milioane de dolari pe an și îți poți scoate familia din mizerie, nu mai ai cum să te gândești la altceva. Viitorul fotbalului e acolo! La arabi! Dacă vor continua să investească, acolo e viitorul. O să vedeți. 

Două titluri, 3 Cupe, două Supercupe, Champions League, Europa League. Vă puteați dori mai mult?

Ce puteai să-ți dorești mai mult? Am făcut de toate, am câștigat tot. Eu am plecat după ce soția mea de atunci a pierdut de 3 ori sarcina. Mintea mea era în altă parte. Nu eram fericit, de asta am plecat. Mai ales că ultimul avea 7 luni. Și când a pierdut ultima sarcină, din cauza unei infecții, o puteam pierde și pe ea. După aia am avut 4-5 luni foarte grele. Am decis împreună cu șefii că e mai bine să ne despărțim. Ne-am despărțit ca prieteni, azi suntem prieteni, vorbim la Crăciun, de ziua lor. Asta e cel mai important. Am dat tot ce puteam la CFR. Am suferit mult! 

Primul titlu, cea mai frumoasă amintire

Dacă ar fi să alegeți o amintire de atunci, ce-ați alege?

Când l-am tuns pe Iuliu Mureșan după primul titlu. 100%! Iuliu, când am ajuns la Cluj, m-a luat tare. M-a văzut cu mult bagaj după mine: „Ce faci cu astea?”, mi-a zis. „Am venit la muncă, nu în vacanță”. Am râs și i-am zis că vom fi campioni. El nu credea: „Vezi că echipele din București sunt foarte puternice”. I-am zis că vom ieși bine și vom câștiga. Atunci mi-a zis: „Dacă ieșim campioni, te las să mă tunzi”. Și așa s-a ales cu o freză nouă! Cred că a fost un moment care rezumă perfect ce spirit aveam noi. Acolo nu existau diferențe, între jucători, președinți, maseuri sau șoferi. Toți eram așa (n.r. - stânge mâinile). Toți eram împreună! N-am cuvinte să-ți explic! Era ceva ce puteam simți. Nicăieri nu am simțit asemenea atmosferă. 

Urziceniul lui Petrescu l-a impresionat

Cum erau duelurile? Se vorbea foarte mult și la TV de disputa cu Steaua de atunci. 

Cu Steaua, cu Urziceni. Oh, Doamne! Am avut 12 puncte în fața lor înaintea pauzei de iarnă, iar la final am tremurat. Au mai fost și altele, știi la ce mă refer.

Vă întreb și despre asta. 

Daa (n.r. - râde)! Am ieșit până la urmă campioni pe terenul rivalei U Cluj. A fost greu! Îți zic sigur că nu ne era frică de nimeni în perioada aia. Doar de Urziceniul lui Dan Petrescu. Ăia erau toți ca mine. Îmi plăcea mult de tot! Toate meciurile cu Urziceni, dacă îți aduci aminte, câștigam la penalty-uri. Toate erau strânse. Îmi plăcea să joc cu ei. Echipă bună: Semedo, Bilașco, Mara, Onofraș, Brandan, Pădurețu. Jucători buni! Dan Petrescu avea echipă cu suflet mare. Singura echipă care mi-a dat emoții. 

Golul lui Romică Bunică, valiza și victoria de la Roma 

Să vă aduc aminte un alt meci. Steaua - Gloria Buzău, când toți credeau...

Nu mai țin minte! Parcă era un meci din tur. 

Așa este! 

Da, da. Pentru că la retur Buzăul a pierdut clar, 0-4 sau 0-5. În retur atunci ne-am relaxat, când credeam că după 12 puncte nu mai putem fi ajunși. Uite, mi-am adus aminte și de Boștină la Dinamo. Ce stângaci! 

Ultima etapă? Se plimbau valize pe la Cluj.

Da, cred că a fost cineva în pușcărie pentru asta. Nu mai țin minte mare lucru. Când am plecat de la stadion de la noi, eram blindați de poliție. Ce cald era! Nici nu puteam respira. Asta cu valiza e ceva din părțile negative ale fotbalului. Nu trebuie să se întâmple! Din păcate, știm cum merg uneori lucrurile. Copiii sunt viitorul meu, visează să fie fotbaliști și dacă văd așa ceva...

Dar voi ați auzit de valiză? Știați ce se întâmplase?

Sincer, după ce ai luat titlu nu te mai interesează nimic. Am fost genul care s-a focusat pe ceea ce avea de făcut. Și asta m-a ajutat. 

Meciul de la Roma?

Pfa! Cred că pentru toată România a fost o surpriză. Când am fost la Roma toți credeau că luăm 5 sau 6. Noi eram încrezători că putem face ceva frumos. Atât de bine nu, dar ceva frumos. Acolo s-a văzut spiritul lui CFR. Atunci CFR a câștigat admirația tuturor pentru lumea a văzut că noi am adus România într-o lumină bună. Am atras atenția datorită unor lucruri bune, nu cum era pe atunci. Toată lumea s-a bucurat și au crezut că putem să fim sus în fotbal. A fost senzațional! Inclusiv egalul cu Chelsea. Ne-am bătut cu toată lumea, nu pierdeam 5-0 sau 6-0. CFR, Steaua de atunci și Generația de Aur sunt exemple pentru România. 

Ne-am calificat la Euro!  Cum vi se pare?

Îmi doresc din tot sufletul să facem treabă. Orice e posibil. Și în Portugalia toți credeau că e imposibil să devenim campionii europei. Dar am fost! Orice e posibil! 

Mario Camora a jucat pentru România, dacă ați fi rămas aici, vă gândeați să o faceți și d-voastră?

100%! Mi-ar fi plăcut să joc pentru că simt românește. Simt cultura, simt tot! Din punctul meu de vedere, e foarte important pentru un străin să respecte țara unde se duce. Uite, asta vreau să se știe despre mine. Dacă e cineva care să respecte serios România, eu sunt acela. Mare respect pentru voi. 

Ce fel de antrenor vă place?

Am fost într-un stagiu de pregătire la Pep Guardiola. Am avut oportunitatea să merg și la Simeone, Arteta, De Zerbi care mi-a fost și coleg, practic la antrenori de top. Am învățat de la ei. Am căutat să iau de la fiecare câte ceva. Inclusiv de la Ioan Andone. Uite, cu nea Ando am avut cea mai bună relație umană. Era și dur, era și fratele nostru. Întotdeauna a știut cum să ia jucătorii. De câte ori m-a certat... Dar și de câte ori m-a pupat... De la fiecare am luat o idee și m-am format. Sunt Tony, nu Andone, Conceicao, Bergodi, Guardiola sau Simeone. Am ideile mele clare. 

„Venisem să semnez cu Steaua, Semedo m-a întors din drum!”

Ați fi pregătit de o echipă cu pretenții?

Cred că da. Consider că echipa cu cât e mai bună, cu atât mai ușor este. Dacă nu eram pregătit, stăteam acasă cu nevasta și copilul. Am avut oportunitatea de a veni și anul trecut în România, dar n-am simțit că e momentul bun. Că energia era cea dorită. Nu m-a interesat cât câștig, am vrut să vin. Când am venit ca fotbalist în România, am zburat Porto - Frankfurt, când am ajuns la Frankfurt, am schimbat clubul.  

Adică?

Nu am mai mers la Steaua și am ales CFR. M-a sunat Semedo și m-a convins. 

Apropo, au mai fost cazuri când era cât pe ce să semnați cu Dinamo sau Steaua?

Toată lumea știe de legătura mea cu CFR. Dar uite, dacă e să spun că-mi pare rău de ceva, o să zic ca da. Aș fi vrut să joc la Steaua. Pentru că eu când am ajuns în România, credeam că Becali e președintele. La TV era numai Gigi Becali. Acum văd un Gigi Becali cu experiență, care iubește fotbalul, clubul lui, păcat că n-am putut lucra cu el. Pentru că puteam avea o relație puternică. 

Ca antrenor ați putea lucra împreună?

Nu știu ce să zic pentru că nu vreau să se interpreteze. Văd glumele de la TV că e și el antrenor. Nu știu ce să zic. Când vorbesc despre Steaua, vorbesc din exterior, să nu se înțeleagă că vreau să fiu antrenor acolo. Îmi place omul Gigi Becali. Sper să am oportunitatea să-l întâlnesc în afara terenului pentru că îmi place! E direct! 

Ce vis aveți ca antrenor?

Vreau o echipă cu pretenții, care să se bată pentru trofee, pentru cupele europene. Asta îmi doresc! Marele meu vis, indiferent de rezultate și medalii, e ca jucătorii să spună că am lăsat ceva acolo după ce am plecat. Ăsta e cel mai mare trofeu pentru mine. Nu sunt ipocrit, contează trofeele și medaliile, dar cel mai important lucru e să scriu istorie lângă jucători.