Tragerea la sorți i-a adus lui Djokovic un parcurs dificil la Olimpiadă

Numărul 1 mondial are în față un drum greu spre un posibil Golden Slam, având adversari potențiali în Andrei Rubliov și Alexander Zverev până în finală, apreciază Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Djokovic, reprezentând Serbia, a câștigat primele trei turnee de Grand Slam ale anului și ar putea deveni primul jucător care are șansa de a câștiga un Golden Slam, dacă ia aurul la Tokyo. Tot ce i-ar mai rămâne de făcut ar fi să câștige și US Open în septembrie. Dintre jucătoare, Steffi Graf este singura care a izbutit performanța, în 1988.

Până în prezent, Djokovic are doar o medalie de bronz la olimpiade. După ce a câștigat-o la Beijing în 2008, a pierdut de două ori în fața lui Juan Martin del Potro, la Londra în 2012 și Rio în 2016.

Djokovic, 34-3 în acest sezon, deschide împotriva lui Hugo Dellien din Bolivia, clasat al 139-lea în lume. Dar apoi lucrurile se complică.

El l-ar putea înfrunta pe italianul Lorenzo Musetti în turul al treilea, adversar care l-a condus cu 2-0 la seturi la Roland Garros în acest an.

Djokovic s-ar putea apoi întâlni cu Andrei Rubliov în sferturi de finală; ar fi primul lor meci. Dacă va câștiga, ar putea da de germanul Zverev în semifinale, capul de serie nr.5.

Numărul doi mondial Daniil Medvedev își va face debutul la olimpiadă împotriva lui Alexander Bublik din Kazahstan.

Meciurile de tenis vor avea loc la Ariake Tennis Park, ca și Rakuten Japan Open Tennis. Turneul ATP-500 se va desfășura în octombrie.

Citește și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 