Atletele kenyene Joan Chelimo (31 de ani), Stella Ruto (26 de ani) şi Delvine Meringor (29 de ani) au primit, joi, cetăţenia română, informează FR Atletism.
Legitimate la clubul Steaua Bucureşti, cele trei sportive au depus jurământul la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie în prezenţa preşedintelui Federaţiei Române de Atletism, Florin Florea, a reprezentanţilor clubului Steaua Bucureşti şi a antrenorului Carol Şanta.
Cele trei atlete pot reprezenta de acum România în toate competiţiile internaţionale. Joan Chelimo şi Delvine Meringor au realizat deja baremul pentru Jocurile Olimpice în proba de maraton, iar Stella Ruto va încerca să se califice în proba de 5.000 de metri sau în cea de 3.000 metri obstacole.
“Este un moment foarte important pentru atletismul românesc. Arătăm tuturor că suntem o naţiune deschisă, cu o gândire europeană şi prin sosirea celor trei atlete întărim echipa României. Îmi doresc ca în 4-6 ani România să evolueze în Superliga Europei”, a declarat Florin Florea, preşedintele FR Atletism.
Prima competiţie la care cele trei sportive vor participa în România în acest an este Campionatul Naţional de 5.000 şi 10.000 de metri, de la Piteşti, de săptămâna viitoare, potrivit News.ro.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro