Triatlon: Francezul Felix Duchampt va fi naturalizat şi va reprezenta România la JO 2020

Triatlon: Francezul Felix Duchampt va fi naturalizat şi va reprezenta România la JO 2020

​Preşedintele Federaţiei Române de Triatlon (FRTRI), Vlad Stoica, a declarat că sportivul francez Felix Duchampt se află în curs de naturalizare pentru a putea reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Tokyo, informează Agerpres.

Felix DuchamptFoto: frtri.ro

"Felix Duchampt este un sportiv francez în curs de naturalizare. Suntem încântaţi de el, practic într-un timp foarte scurt a devenit mai român decât românii. Ne-a surprins că ştie deja foarte bine Imnul României şi e foarte mândru să reprezinte ţara noastră la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Însă visul lui cel mare este să reprezinte România la Jocurile Olimpice de la Paris, el fiind parizian. Îşi doreşte enorm de mult să concureze pentru România la Jocurile Olimpice în faţa părinţilor, a familiei, prietenilor şi cunoscuţilor săi", a afirmat Stoica.

"Felix vine dintr-o ţară foarte puternică în triatlonul mondial. În Franţa el este pe locul 4-5 ca valoare, dar şansele lui să participe pentru ţara natală la Jocurile Olimpice sunt foarte mici. Asta pentru că primii trei francezi sunt în primii 12 cei mai buni sportivi la nivel mondial. Iar, normal, politica federaţiei din Franţa este să investească cel mai mult într-un ciclu olimpic în sportivii care au cele mai mari şanse la Jocurile Olimpice. Aşa că lui nu i s-a dat şansa asta în Franţa. În schimb i s-a dat şansa să participe pentru România. Chiar avem o colaborare extraordinară cu federaţia franceză, oamenii ni l-au recomandat şi ne-au explicat că Felix este foarte talentat, dar ei au aceste reguli. Ne-au spus că nu pot să stea în calea visului olimpic al lui Felix, aşa că dacă noi vrem să îl naturalizăm nu au nicio problemă. Ideea de a-l naturaliza pe Felix a fost a fostului nostru preşedinte, Peter Klosz, care tocmai ce s-a stins din viaţă. El a căutat cea mai bună opţiune şi a ajuns la Felix Duchampt şi apoi a luat legătura cu federaţia franceză care a spus că ne ajută cu drag", a adăugat el.

Preşedintele FRTRI a explicat că în momentul de faţă Felix Duchampt mai trebuie doar să depună jurământul pentru a fi ceţăţean român cu drepturi depline.

"El a concurat anul acesta sub steag internaţional până s-a rezolvat cu actele de naturalizare, iar prima competiţie în care a reprezentat România a fost Cupa Mondială din Argentina (n.r. - din 16 noiembrie) unde a obţinut medalia de bronz. În momentul de faţă totul este în regulă, are şi certificat de naştere românesc, dar pentru a deveni oficial cetăţean român mai este nevoie să depună jurământul. Să vedem acum exact când se va programa acest eveniment", a afirmat oficialul FRTRI.

Vlad Stoica s-a arătat un susţinător al naturalizării străinilor în special la disciplinele mai "tinere" precum triatlonul, unde sportivii cu renume pot deveni modele pentru copii. "Eu sunt unul dintre adepţii naturalizării pentru că în momentul de faţă triatlonul românesc are nevoie de o generaţie care să inspire. Deja sportul nostru este destul de popular în rândul copiilor, iar juniorii, cadeţii şi tinerii legitimaţi îl au ca exemplu pe Felix Duchampt. De Antoanela Manac nici nu mai zic, pentru că ea reprezintă o adevărată poveste de succes. Ea s-a apucat foarte târziu de triatlon... deci ea nu a fost produsul unei şcoli de triatlon, ea a făcut înot de performanţă. Aşa că a trebuit să ia celelalte două probe, alergare şi ciclism, de la zero. Antoanela este una dintre sportivele de top din lume, pentru că are punctaj de locul 60 mondial", a precizat Stoica.

În vârstă de 30 de ani, Felix Duchampt ocupă în prezent poziţia a 56-a în clasamentul mondial al Federaţiei Internaţionale de Triatlon. El este ca şi calificat pentru Jocurile Olimpice 2020 prin criteriul "new flag" al federaţiei internaţionale, însă va încerca să participe la Tokyo prin criteriul punctajului, mai exact să se afle în primii 30 de triatlonişti ai lumii.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04
FCSB în saune infraroșu Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu. Care sunt beneficiile infraterapiei
Citește mai mult
FCSB în saune infraroșu Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu. Care sunt beneficiile infraterapiei
Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 