Tribunalul Bistrita-Nasaud a admis, miercuri, cererea ACF Gloria 1922 Bistrita si a deschis procedura de insolventa a clubului care se confrunta cu mari probleme financiare, numind ca administrator judiciar pe SC Consult Management UV IPURL, transmite Mediafax.
''In baza art. 32 din Legea 85/2006, admite cererea formulata de debitoarea Asociatia Club Fotbal Gloria 1922 Bistrita (¬) privind procedura insolventei. Dispune deschiderea procedurii generale a insolventei impotriva debitoarei Asociatia Club Fotbal Gloria 1922 Bistrita. Numeste administrator judiciar pe Consult Management UV IPURL, cu sediul in Bistrita (¬), care va indeplini atributiile prevazute de art. 20 din lege, remuneratia urmand a fi stabilita ulterior pe baza de decont, in functie de volumul si complexitatea activitatii prestate'', se mentioneaza in solutia Tribunalului Bistrita-Nasaud.
Instanta a fixat termenul limita pentru verificarea creantelor, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului preliminar al creantelor la data de 22 februarie 2013, iar termenul pentru afisarea tabelului definitiv al creantelor - la 2 martie 2013.
Urmatorul termen pentru continuarea procedurii de insolventa este 27 februarie 2013.
Instanta a mai dispus deschiderea de catre debitor in termen de doua zile de la notificarea deschiderii procedurii a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, iar in caz de neindeplinire a atributiei, contul va fi deschis de catre administratorul judiciar.
Decizia a fost data in Camera de Consiliu si pronuntata in sedinta publica din 9 ianuarie.
Tribunalul Bistrita-Nasaud a inregistrat, la 7 ianuarie, dosarul privind cererea de intrare in procedura de insolventa a ACF Gloria 1922 Bistrita.
Gloria se confrunta cu grave probleme financiare, datoriile catre furnizori, creditori, jucatori, salariati si bugetul de stat fiind de aproximativ 3 milioane de euro, conform unor surse din cadrul clubului.
Citeste si:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro