Turneul Campionilor: Rafael Nadal, învins pentru prima oară de Alexander Zverev

Turneul Campionilor: Rafael Nadal, învins pentru prima oară de Alexander Zverev

​Debutul lui Rafael Nadal (1 ATP) la Turneul Campionilor a fost unul marcat de multe greșeli în momente importante. Ibericul, venit după o accidentare în zona abdominală (s-a retras în semifinalele Masters-ului de la Paris), a pierdut în fața campionului en-titre Alexander Zverev, scor 6-2, 6-4, după o oră și 23 de minute de joc.

HotNews.roFoto: Hotnews

Setul I

Condus cu 5-0 în confruntările directe, Zverev a servit incredibil în primul set (a câștigat 87% dintre punctele jucate cu primul serviciu) și nu i-a oferit nicio șansă de break lui Nadal. De cealaltă parte, Rafa nu a reușit să joace cel mai bun tenis al său și a pierdut de două ori la lansare (de fiecare dată a greșit cu forehand-ul la minge de break), în game-urile 5 și 7.

Setul II

Alexander a continuat pe aceeași linie la serviciu și în setul secund, a avut un procentaj chiar mai bun al punctelor câștigate cu primul serviciu (89%) și a reușit să încheie partida fără a fi nevoit să salveze vreo minge de break. Break-ul decisiv a venit după chiar primul game al setului, când Zverev a fructificat o ocazie printr-un voleu de forehand. Singurul moment în care Sascha a avut probleme a fost în game-ul al doilea al setului, când acesta a făcut două duble greșeli și tabela arăta 0-30. Germanul a practicat un tenis ofensiv profitând de condițiile indoor.

Cu un an în urmă, Alexander Zverev devenea campion la Londra, fiind primul jucător care i-a învins atât pe Roger Federer, cât și pe Novak Djokovic (1 ATP, la acel moment) la aceeași ediție a Turneului Campionilor.

Cea mai frumoasă lovitură a meciului dintre Zverev și Nadal:

Rezultatele zilei în Grupa Andre Agassi:

Stefanos Tsitsipas vs Daniil Medvedev 7-6(5), 6-4

Alexander Zverev vs Rafael Nadal 6-2, 6-4

Programul următoarelor meciuri:

*Miercuri, 13 noiembrie

De la ora 16:00

Rafael Nadal vs Daniil Medvedev

De la ora 22:00

Stefanos Tsitsipas vs Alexander Zverev

Cum arată grupele:

Grupa Andre Agassi

Rafael Nadal (1)

Daniil Medvedev (4)

Stefanos Tsitsipas (6)

Alexander Zverev (7)

Grupa Bjorn Borg

Novak Djokovic (2)

Roger Federer (3)

Dominic Thiem (5)

Matteo Berrettini (8)

Cum arată meciurile directe (H2H):

Rafael Nadal: 2-0 cu Medvedev, 4-1 cu Tsitsipas, 5-1 cu Zverev

Daniil Medvedev: 0-2 cu Nadal, 5-1 cu Tsitsipas, 1-4 cu Zverev

Stefanos Tsitsipas: 1-4 cu Nadal, 1-5 cu Medvedev, 3-1 cu Zverev

Alexander Zverev: 1-5 cu Nadal, 4-1 cu Medvedev, 1-3 cu Tsitsipas

Turneul Campionilor se dispută în perioada 10-17 noiembrie, în O2 Arena din Londra. Este pentru ultima dată când capitala Angliei găzduiește competiția, turneul de final de an urmând să aibă loc de anul viitor la Torino. Campionul en-titre al întrecerii este Alexander Zverev (2018).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04
FCSB în saune infraroșu Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu. Care sunt beneficiile infraterapiei
Citește mai mult
FCSB în saune infraroșu Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu. Care sunt beneficiile infraterapiei
Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Știri ultima oră

22:13
Șumudică, furios după meci Ce l-a nemulțumit pe antrenorul de la Rapid: „Ce se întâmplă în fotbalul românesc e inacceptabil!”
Șumudică, furios după meci Ce l-a nemulțumit pe antrenorul de la Rapid: „Ce se întâmplă în fotbalul românesc  e inacceptabil!”
22:49
Moldovan rupe tăcerea Președintele lui Rapid, detalii despre posibila plecare de la club, după calificarea în semifinalele Cupei României
Moldovan rupe tăcerea Președintele lui Rapid, detalii despre posibila plecare de la club , după calificarea în semifinalele Cupei României
22:01
„Ne-am întors cu altă față” Alex Dobre vrea trofeul, după calificarea în semifinalele Cupei + Declarația zilei: „Niște pușcării”
„Ne-am întors cu altă față” Alex Dobre vrea trofeul, după calificarea în semifinalele Cupei + Declarația zilei: „Niște pușcării”
19:26
LIVE Magdeburg - Dinamo se joacă acum, în returul play-off-ului din Liga Campionilor » Primă repriză foarte slabă pentru „dulăi”
LIVE Magdeburg - Dinamo se joacă acum , în returul play-off-ului din Liga Campionilor » Primă repriză foarte slabă pentru „dulăi”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți
Cazul Roșca

Cristian Geambașu: Cazul Roșca

Cristian Geambașu: Cazul Roșca
Colții lui Șucu

Vlad Nedelea: Colții lui Șucu

Vlad Nedelea: Colții lui Șucu
Șucu e vinovat, nu Șumudică

Dan Udrea: Șucu e vinovat, nu Șumudică

Dan Udrea: Șucu e vinovat, nu Șumudică
Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?

Cătălin Tolontan: Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?

Cătălin Tolontan: Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?
Singuri acasă

Cristian Geambașu: Singuri acasă

Cristian Geambașu: Singuri acasă
Harașo, Totti!

Cristian Geambașu: Harașo, Totti!

Cristian Geambașu: Harașo, Totti!
Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!

Dan Udrea: Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!

Dan Udrea: Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!
Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților

Cristian Munteanu: Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților

Cristian Munteanu: Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților
Petrecere pe Titanic

Cristian Geambașu: Petrecere pe Titanic

Cristian Geambașu: Petrecere pe Titanic
Hai, minune!

Radu Naum: Hai, minune!

Radu Naum: Hai, minune!
Pe cine și de ce s-a supărat Mircea Lucescu

Dan Udrea: Pe cine și de ce s-a supărat Mircea Lucescu

Dan Udrea: Pe cine și de ce <span>s-a</span> supărat Mircea Lucescu
Lucescu nu mai are răbdare

Remus Răureanu: Lucescu nu mai are răbdare

Remus Răureanu: Lucescu nu mai are răbdare
Zâmbetul

Cristian Geambașu: Zâmbetul

Cristian Geambașu: Zâmbetul
Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?

Cătălin Tolontan: Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?

Cătălin Tolontan: Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?
Piedone e inchizitorul României?

Dan Udrea: Piedone e inchizitorul României?

Dan Udrea: Piedone e inchizitorul României?
A fost doar ghinion?

Silviu Tudor Samuilă: A fost doar ghinion?

Silviu Tudor Samuilă: A fost doar ghinion?
Lucescu e mulțumit

Cristian Geambașu: Lucescu e mulțumit

Cristian Geambașu: Lucescu e mulțumit
Istoria sportului nostru e și cu Nadia, și cu Ceaușescu

Radu Naum: Istoria sportului nostru e și cu Nadia, și cu Ceaușescu

Radu Naum: Istoria sportului nostru e și cu Nadia, și cu Ceaușescu
Ce a căutat Valentin Ceaușescu la Gala Sportului Românesc?

Dan Udrea: Ce a căutat Valentin Ceaușescu la Gala Sportului Românesc?

Dan Udrea: Ce a căutat Valentin Ceaușescu la Gala Sportului Românesc?

Top stiri din sport

Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa