Turul virtual al Elveției - Modul inedit prin care cicliștii trec mai ușor peste pandemia de coronavirus

Organizatorii Turului Elveției au anunțat, vineri, că cicliștii profeșioniști vor putea lua parte la o competiție virtuală, programată în perioada 22 - 26 aprilie, care "va respecta restricțiile globale legate de pandemia Covid-19", informează AFP.

Turul virtual al ElvetieiFoto: Tour De Suisse

Echipele care vor participa la următoarea ediție a Turului Elveției, cursă World Tour programată în iunie pentru care nu a fost încă luată o decizie de amânare sau anulare, au fost invitate să ia parte la această competiție virtuală, fiecare echipă putând fi reprezentată de trei cicliști.

Proiectul, dezvoltat alături de grupul Velon care reunește mare parte dintre echipele circuitului mondial de ciclism, reprezintă o serie de cinci curse individuale pe biciclete de antrenament conectate la o platformă (Rouvy), pe o durată de o oră, pe traseele incluse în Turului Elveției.

Vor fi afișate datele cicliștilor cu privire la viteză, putere și cadență. Aceștia vor fi reprezentați prin avatare 3D care poartă echipamentul echipei și vor fi echipați cu webcam-uri, astfel că "telespectatorii vor putea să le vadă fețele", explică Velon.

"Este o bună modalitate pentru a interacționa cu fanii noștri și de a concura când cursele standard nu sunt posibile", a declarat ciclistul australian Michael Matthews (Sunweb), citat de organizatori. "Ne oferă motivație când toate celelalte lucruri sunt atât de nesigure în acest moment", a adăugat acesta.

Marc Madiot, directorul sportiv al echipei Groupama-FDJ, a confirmat participarea: "Iau orice inițiativă de stimulare a cicliștilor în această perioadă. De ce nu? În situația în care suntem, nimic nu trebuie interzis".

"Nu se pune problema să înlocuim cursa reală", a adăugat Madiot. "Pe acest tip de bicicletă nu avem aceeași senzație de viteză, de echilibru, de plasare ca într-un pluton".

Pentru a evidenția diferența dintre virtual și real, Madiot a afirmat: "Când mă pun în locul unui pilot de Formula 1, pot să merg foarte repede, dar știu că nu risc nimic".

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 